Aleşii vor mai multă lumină. Camera Deputaţilor intenţionaează să cumpere 13.891 de surse de iluminat! Valoarea: aproape 600.000 de lei!

Camera Deputaţilor intenţionează să cumpere 13.891 de surse de iluminat, valoarea totală estimată fiind de aproximativ 579.000 de lei.

Potrivit unui anunţ de pe e-licitatie.ro, citat de Agerpres, Camera Deputaţilor doreşte să cumpere surse de iluminat, prin metoda achiziţii publice, în valoare estimată de 578.375 de lei.

Potrivit documentelor de pe site, criteriul de atribuire al contractului este preţul cel mai scăzut, iar data limită de depunere a ofertelor este 11 mai.

Din anunţ reiese că se doreşte achiziţionarea a 7.000 de becuri led max 16 W- valoarea estimată fiind de 262.500 lei, 5.400 de becuri led max 10W, 7W, 2W- valoarea estimată fiind de 257.500 lei, 110 spoturi led, 80 de becuri led R50, 1.300 de tuburi fluorescente şi o lampă halogen.