Alertă! Viscolul face prăpăd pe A1! Unde se circulă cu dificultate. VIDEO

Alertă! Viscolul face prăpăd pe A1! Unde se circulă cu dificultate. VIDEO

Iarna face deja prăpăd în România. Ninge abundent în mai multe zone din țară și deja traficul rutier este afectat.

Conform realitatea.net, se circulă dificil pe A1 Deva-Sibiu, pe tronsonul kilometric 238 (Sibiu) – 292 (Cunța). Vizibilitatea este sub 100 de metri.

Pe tronsonul kilometric 292 (Cunța) – 316 (Pianu) ninge în continuare, dar destul de moderat. Aici nu sunt raportate probleme majore de vizibilitate.

Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române informează că în zonă se acționează cu material antiderapant. Echipaje ale Poliției Rutiere sunt prezente pe A1 pentru a preveni producera unor evenimente nedorite.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Conducătorii auto sunt sfătuiţi să circule cu mare atenţie şi cu viteză redusă, să folosească luminile de întâlnire şi fiecare manevră să fie efectuată numai după o temeinică asigurare, pentru a putea evita producerea de accidente rutiere”, transmit polițiștii șoferilor.