Alertă: Trei deţinuţi au evadat din Penitenciarul Timişoara

Alertă: Trei deţinuţi au evadat din Penitenciarul Timişoara

Doi hoţi şi un tâlhar condamnaţi şi închişi la Penitenciarul Timişoara au reuşit să evadeze în cursul zilei de astăzi. Unul dintre ei a fost prins în localitatea Izvoarele, judeţul Mehedinţi, de echipe mixte formate din angajaţii Centrului Educativ Buziaş şi ai Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, se arată într-un comunicat al Centrul Educativ Buziaş. Ceilalţi doi sunt încă în libertate. Autorităţile sunt în alertă.

Grozav Liviu Horaţiu, în vârstă de 19 ani, încarcerat pentru furt calificat, Buliga Gheorghe-Marian, în vârstă de 20 de ani, sancţionat cu măsura educativă privativă de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi Duţăscu Profir, în vârstă de 19 ani, închis şi el între zidurile penitenciarului tot pentru furt calificat au reuşit să păcălească vigilenţa gardienilor şi să evadeze din penitenciarul Timişoara, potrivit romaniatv.net. Autorităţile au intrat imediat în alertă şi au instituit filtre la ieşirea din judeţ. ”În vederea capturării persoanelor indicate, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş, Inspectoratul Judeţean al Jandarmeriei Timiş şi Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş”, se arată într-un comunicat de presă remis de Centrul Educativ Buziaş. Unul dintre deţinuţi nu s-a bucurat prea mult de libertate. Profir Duţăscu a fost capturat pe raza comunei Izvoarele şi trimis sub escortă înapoi la penitenciar.  ”Facem precizarea că sustragerea de la executarea unei măsuri educative privative de libertate prin părăsirea neautorizată a centrului educativ constituie infracţiunea de neexecutare a sancţiunilor penale, prevăzută de art. 288 alin. (2) NCP”, se mai arată în comunicat. Conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative care să analizeze circumstanţele în care au evadat cei trei.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News