ALERTĂ. Toate drumurile din judeţul Brăila au fost ÎNCHISE. Aproape 30 de sate şi oraşul Ianca sunt IZOLATE

Autorităţile din Brăila au decis, miercuri seară, închiderea tuturor drumurilor judeţene, după ce, în cursul zilei, au dispus închiderea drumurilor naţionale, o dată cu intrarea în vigoare a codului roşu de viscol şi ninsori, informează Mediafax.

În judeţul Brăila sunt izolate aproape 30 de sate din 12 comune şi oraşul Ianca. În tot judeţul ninge extrem de puternic, iar viscolul face ca vizibilitatea să fie aproape de zero.

Pentru a face faţă viscolului şi zăpezii, autorităţile locale au solicitat ajutor din partea judeţului Bacău, o sută de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău urmând să fie mobilizaţi în zonă pentru a participa la acţiuni de deszăpezire alături de forţelor locale. Sudul și sud-estul României se află, pentru a doua oară în decurs de o săptămână, sub avertizări meteo cod galben și portocaliu de viscol, ce vor expira mâine dimineață, la ora 10.00. Meteorologii au emis, în această după-amiază, o nouă avertizare COD ROȘU de viscol, ce vizează județele Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea. Avertizarea intră în vigoare la ora 15.00 și va dura până la ora 22.00. Citeşte mai multe AICI TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:

  • Un scandal imens zguduie piaţa asigurărilor. Nevasta vicepremierului Chiţoiu, acuzată în dosarul patronului Atlassib. Milionarul Ilie Carabulea a fost reţinut
  • Profesoara model a ajuns matroană la bordelul "Pisicile Roz"
  • Mazilirea lui Chiţoiu, amânată de intrigile din PNL

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

  • Mari personalități din istorie și animalele lor de companie| FOTOGRAFII DE COLECȚIE
  • A fost ÎNGHEŢAT şi ţinut ASCUNS. Omul care a ieşit la lumină după ce a stat într-un FRIGIDER / GALERIE FOTO
  • Începe MAREA MIGRAŢIE de Noul An chinezesc. Milioane de oameni în mişcare | GALERIE FOTO