Alertă sanitară în România! Gripa, efecte îngrijorătoare. Detalii de ultimă oră | UPDATE

Alertă sanitară în România! Gripa, efecte îngrijorătoare. Detalii de ultimă oră | UPDATE

Primele cazuri de gripă au apărut mai devreme cu trei săptămâni faţă de sezonul trecut.

UPDATE. Un nou caz de gripă a fost depistat, joi, în județul Neamț, după ce, conform datelor furnizate Institutul Naţional de Sănătate Publică, săptămâna trecută, a fost înregistrat un număr mai mare de cazuri de față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, numărul celor afectați a ajuns la 18. La nivel național, aproape 70.000 de oameni sunt afectați de infecţii respiratorii acute - gripă clinică, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi pneumonii.

Știrea inițială

Au apărut primele cazuri de gripă în România. Au fost raportate patru cazuri în București și unul la Iași. Niciun pacient nu era vaccinat. Primele îmbolnăviri s-au înregistrat mai devreme cu trei săptămâni faţă de sezonul trecut.

Ne puteți urmări și pe Google News

La cele din București s-a confirmat virusul de tip AH3 la patru bolnavi, fără complicații: un băiat de 3 ani, o fată de 14 ani și două femei, de 44, respectiv 58 de ani. În schimb la Iași, un bărbat a făcut gripa cu tulpina B.

În ultimele zile, în toată țara au fost raportate 17 cazuri de gripă clinică, adică pacienții au prezentat semnele bolii. Anul trecut, în același interval, au fost doar 5 cazuri.

Aproximativ 70 de mii de persoane au fost diagnosticate cu infecții respiratorii acute. Numărul este comparabil, chiar ceva mai mic față de anul trecut pe aceeași perioadă, informează stiri.tvr.ro.

Vaccinarea gratuită a populației va începe după 15 octombrie. În farmacii vaccinul se poate achiziționa cu aproximativ de 60 de lei începând de săptămâna viitoare. Va exista și sub formă de spray nazal, fără înțepătură, pentru copii de la 2 ani până la 19 ani.

Personalul medical primeşte mai întâi vaccinul gratuit de la Ministerul Sănătăţii. Dozele pentru populaţie vor ajunge la medicii de familie după 15 octombrie. Au fost vaccinate deja aproape 30 de mii de persoane din grupele cu risc mare de îmbolnăvire. Bolnavii cronici, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, femeile însărcinate şi persoanele în vârstă ar trebui vaccinate gratis. Numai că serul de la minister nu este suficient pentru toţi. Anul trecut un medic de familie care a cerut 350 de doze, a primit doar 50. Medicul este convins că istoria se va repeta şi acum, deşi în ţară vor fi cu două sute de mii mai multe doze.

Peste 2.300 de persoane au fost diagnosticate cu gripă, în sezonul trecut. Dintre aceștia 199 au murit.