ALERTĂ. România în carantină? Măsuri fără precedent anunțate de Guvern

ALERTĂ. România în carantină? Măsuri fără precedent anunțate de Guvern

Zborurile din Italia și spre Italia vor fi suspendate vreme de două săptămâni între 9 și 23 martie. Toți călătorii care și-au achiziționat bilete la zborurile anulate își vor primi banii înapoi. O decizie cu privire la suspendarea cursurilor va fi adoptată luni. În cazul în care un caz de suspiciune apare într-o școală, aceasta se închide pentru două săptămâni. Metroul va circula cu capacitate maximă, iar timpii de așteptare vor fi reduși.

Ministrul Marcel Vela a anunțat că vor fi suspendate zborurile din Italia și spre Italia, cu începere de 9 martie, la ora 12.00, până în data de 23 martie ora 12.00. Operatorii aerieni au obligația de a comunica cetățenilor care se vor îmbarca faptul că vor intra în carantină și că își vor asuma responsabilitatea la îmbarcarea în aeronavă.

Operatorii aerieni au obligația să nu permită îmbarcarea cetățenilor străini care vin cu escală din Italia, China, Coreea de Sud și Iran. De asemenea, operatorii au obligația să-i informeze pe cetățenii români care vin din aceste țări că vor intra în carantină sau în izolare la domiciliu.

Se permite accesul pe teritoriul României a cetățenilor străini, care vin cu alte mijloace de transport, din țările afectate de coronavirus, cu condiția ca aceștia să accepte intrarea în carantină. În cazul în care persoanele care intră în țară, români sau străini, refuză sau declară în fals ruta de deplasare, vor suporta rigorile legii penale și vor intra în carantină. Sunt exceptate de la aceste măsuri transporturile de marfă sub 3,5 tone.

Ne puteți urmări și pe Google News

Măsurile adoptate se aplică până la data de 31 martie cu posibilitatea prelungirii perioadei, în funcție de necesitate.

Metroul va circula cu maximum de trenuri

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a precizat că la metrou se operează cu maximum de trenuri (63 din 63), timpii de așteptare sunt reduși la minim posibil. Încercăm să găsim și alte măsuri de fluidizare a accesului la stațiile de metrou. Noaptea se face dezinfecția trenurilor.

Șeful DGSU Raed Arafat, ministrul Transporturilor Lucian Bode, ministrul de Interne Marcel Vela și ministrul Sănătății, Victor Costache au susținut o conferință de presă după întâlnirea Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență care s-a reunit la sediul Ministerului Afacerilor Interne. Discuțiile au avut ca temă măsurile ce trebuie adoptate pentru a evita răspândirea coronavirusului.

Totodată, începând de duminică, sunt interzise manifestările publice sau private, în spaţii deschise sau închise, cu un număr de participanţi mai mare de 1.000 de persoane. Această măsură este obligatorie, la nivel naţional, pentru toţi agenţii publici şi privaţi.