ALERTĂ la granița cu România! Au fost descoperite NOI FOCARE ale unei BOLI CONTAGIOASE. AVERTISMENTUL MAE
Editura Evenimentul si Capital

ALERTĂ la granița cu România! Au fost descoperite NOI FOCARE ale unei BOLI CONTAGIOASE. AVERTISMENTUL MAE

Autor: | | 2 Comentarii | 2147 Vizualizari

Cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze în Ucraina sunt avertizați că s-au înregistrat noi focare de rujeolă.

Potrivit unor date furnizate de Ministerul Sănătăţii din Ucraina, la început de an s-au înregistrat 1285 de cazuri de rujeolă, dintre care 856 copii și 429 adulți.

Cele mai multe cazuri au fost raportate în regiunile Ivano-Frankivsk: 275, Cernăuți: 274, Transcarpatia: 194 și Odessa: 157, mai arată datele Centrului de Sănătate Publică al Ministerului Sănătății al Ucrainei.

Astfel, medicii recomandă verificarea statusului vaccinal pentru rujeolă sau antecedentele de boală ale persoanelor care intenționează să călătorească în Ucraina.

De asemenea, se recomandă vaccinarea antirujeolică cu minim două săptămâni înainte de efectuarea călătoriei și evitarea adunărilor sau a locurilorpublice unde boala se poate răspândi ușor.

„Conform datelor statistice furnizate de autoritățile de resort din Ucraina, în 2017 au fost înregistrate 4782 de cazuri de rujeolă (1292 adulți și 3490 copii) în 24 de regiuni din Ucraina, cele mai multe cazuri fiind depistate în regiunea Ivano-Frankivsk: 1344, Odessa: 1256 și Transcarpatia: 637. Începând cu luna septembrie 2017, instituțiile locale abilitate au demarat o campanie intensivă de vaccinare a minorilor. Recomandarea medicală a specialiștilor constă în a vă verifica statusul vaccinal pentru rujeolă / antecedentele de boală şi, dacă este cazul, să vă vaccinaţi antirujeolic cu minim două săptămâni înainte de efectuarea călătoriei. De asemenea, se recomandă evitarea adunărilor și a locurilor publice unde boala se poate răspândi ușor.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Kiev: +380445009932, +380445009934 și +380445009935, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefoanele de permanență ale Ambasadei României în Ucraina: +380936252717; Consulatului General al României la Cernăuți: +380932709260; Consulatului General al României la Odessa: +380955412788; Consulatului României la Solotvino: +380682140918.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://kiev.mae.ro, http://odessa.mae.ro, http://solotvino.mae.ro, http://cernauti.mae.ro, http://cernauti.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informații şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”, arată comunicatul emis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE)

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate