Alertă RO-ALERT. Avertizare urgentă pentru populație

Alertă RO-ALERT. Avertizare urgentă pentru populație

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea a emis, luni seară, o avertizare RO-ALERT în comuna Vaideeani, prin care a anunţat populaţia de prezenţa unui urs în localitate.

Au fost deplasate echipaje de poliţişti, jandarmi, SMURD şi vânători, populaţia fiind sfătuită să evite să se apropie de animal.

Potrivit ISU Vâlcea, ursul este prins într-un gard de sârmă situat la aproximativ 150 de metri de ultima casă locuită din satul Cerna.

Paznicul fondului de vânătoare din zonă l-a văzut şi a alertat poliţiştii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea, a precizat că animalul nu este rănit, el urmând să fie eliberat într-o zonă sigură după ce va trece efectul tranchilizantului folosit de rangeri pentru a-l scoate din laţ.

Săptămâna trecută un altul a fost găsit într-un laţ într-un sat mărginaş din oraşul Horezu, la câţiva kilometri distanţă de comuna Vaideeni, potrivit agerpres.ro