Evenimentul Zilei > International > Alertă pentru turiștii români. Autoritățile impun o nouă carantină în Grecia
Alertă pentru turiștii români. Autoritățile impun o nouă carantină în Grecia

Alertă pentru turiștii români. Autoritățile impun o nouă carantină în Grecia

Pe lângă incendiile devastatoare, Grecia se confruntă și cu o altă mare problemă- creșterea numărului de infecții cu virusul SARS-Cov-2.

Chiar dacă economia Greciei unor întregi regiuni este dependentă deturism, autoritățile încearcă să stopeze pe cât posibil transmiterea viruslui, inclusiv prin măsuri de carantină.

Pe insula Creta, stațiunea Heraklion va introduce, începând de miercuri seară, carantina pe timp de noapte, ca urmare a numărului din ce în ce mai mare de îmbolnăviri.

Ce presupune mini-carantina instituită în Grecia?

La fel ca în cazul Mykonos, Zakynthos şi Chania, carantina va fi instituită în intervalul 23:00-06:00 dimineaţa . Muzica va fi complet interzisă în baruri şi restaurante pentru a evita aglomeraţia și nicio reuniune la care participă peste 20 de persoane nu va mai fi permisă. Atât localnicilor, cît și turiștilor le este interzis să-și părăsească locuințele (ca,erele de hotel) între orele 23.00 și 6.00.

Singurele excepții de la această regulă sunt legate de plecarea sau întoarcerea de la serviciu și cazurile de urgență medicală. Măsurile intră în vigoare miercuri, ora locală 18:00 şi vor rămân în vigoare până pe 17 august, conform secretarului general al protecţiei civile.
Heraklion se confruntă cu o creştere alarmantă a numărului de cazuri Covid-19.

4 181 de noi infecții și 20 de morți în ultimele 24 de ore

Situația nu este mai bună nici în restul țării. În ultimele 24 de ore, în Grecia s-au înregistrat peste 4.181 de infecţii noi, numărul total de cazuri ajungând la 521.400, notează Agerpres.

Creșterea e de 1.586 de cazuri decât cele 2.595 înregistrate luni. Vârsta medie a celor depistați pozitiv este de 40 de ani.
Un total de 11 cazuri de marți au fost depistate în timpul testării turiștilor la frontierele țării.

În prezent, există 219 pacienți în secțiile de terapie intensivă din Grecia, cu 12 persoane mai mult decât numărul înregistrat în ziua precedentă.Varianta Delta e un motiv mare de îngrijorare pentru autoritățile de la Atena. Numărul persoanelor complet imunizate a ajuns la 5,4 milioane în Grecia. 20 de persoane au murit în ultimele 24 de ore de Covid-19, notează greekreporter.com.