Alertă pentru toți părinții! Ministrul Muncii a făcut anunțul

Alertă pentru toți părinții! Ministrul Muncii a făcut anunțul Sursa foto: EVZ

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că alocaţiile de stat pentru copii vor fi indexate, anual, în raport cu indicele de inflaţie.

Măsura se va aplica începând cu data de 1 ianuarie 2020, cheltuielile aferente majorării alocaţiilor urmând a fi incluse în bugetul pe anul viitor.

Începând cu data de 1 ianuarie 2020, alocaţiile de stat pentru copii vor fi indexate, anual, în raport cu indicele de inflaţie, a anunțat ministrul Muncii, Marius Budăi.

„Săptămâna asta, în Comisia de muncă am fost prezent la o dezbatere şi am aprobat ca alocaţiile pentru copii să fie indexate anual cu rata inflaţiei, până facem alte măsuri de majorare”, a afirmat Budăi, citat de RomaniaTV.

Ne puteți urmări și pe Google News

Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.

Alocaţia de stat pentru copii este în cuantum de 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani şi 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.