Alertă pentru elevi și pe părinți! Se schimbă iarăși structura anului școlar...

Alertă pentru elevi și pe părinți! Se schimbă iarăși structura anului școlar...

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat în dezbatere publică proiectul de ordin de ministru privind structura anului şcolar pentru 2020-2021.

Astfel, anul şcolar 2020-2021 începe pe 1 septembrie 2020 şi se încheie pe 31 august 2021;

Elevii sunt aşteptaţi la cursuri pe 14 septembrie 2020;

Elevii din învăţământul primar şi preşcolar beneficiază de vacanţă în perioada 24 octombrie - 1 noiembrie 2020.

Ne puteți urmări și pe Google News

Anul şcolar se structurează pe două semestre, 34 de săptămâni: semestrul I - 17 săptămâni de cursuri (14 septembrie - 29 ianuarie 2021), semestrul al II-lea - 17 săptămâni de cursuri (8 februarie -18 iunie 2021).

"Având în vedere perioada în care vor avea loc Sărbătorile Pascale, am propus fracţionarea vacanţei de primăvară pentru a permite familiilor reunite, inclusiv membrilor din diaspora, să celebreze împreună", a declarat Monica Cristina Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării.

Vacanţele elevilor sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (23 decembrie 2020 - 10 ianuarie 2021), cea intersemestrială (30 ianuarie - 7 februarie 2021), vacanţa de primăvară, Paştele Catolic (2 - 11 aprilie), Paştele Ortodox (30 aprilie - 9 mai), vacanţa de vară (18 iunie 2021 - data din septembrie 2021 la care vor începe cursurile anului şcolar 2021-2022).

32 de săptămâni de cursuri

Prin excepţie de la prevederile anterior menţionate pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 32 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 4 iunie 2021. Pentru clasele a VIII-a, anul şcolar are 33 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 11 iunie 2021, în timp ce pentru clasele din învăţământul liceal - filiera teologică, cu excepţia claselor terminale şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.

Programul naţional "Şcoala Altfel'' se va desfăşura în perioada 5 octombrie 2020 - 4 iunie 2021, pe o perioadă de cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ.