Autorităţile aeroportului a luat această decizie după ce a fost descoperită în apropierea unei piste, o bombă neexplodată din cel de Al Doilea Război Mondial.

Experţii genişti au delimitat o zonă de siguranţă în jurul sitului.

„Operaţiunile de zbor se pot desfăşura în siguranţă şi au fost reluate pentru moment”, a anunţat aeroportul.

Bomba a fost descoperită în jurul orei locale 12.20 (11.20 GMT) şi ar urma să fie dezamorsată în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă.

În momentul încare s-a dat alarma pe aeroport, şase aeronave care urmau să sosească

Toate au fost redirecţionate către Tegel, celălalt aeroport principal al Berlinului, în timpul întreruperii traficului aerian.

De asemenea, şase decolări au fost întârziate cu circa o oră.

Bomba a fost descoperită în timpul lucrărilor de reparaţii la o pistă de rulare secundară, potrivit agerpres.ro

 

Te-ar putea interesa și: