Alertă mondială! Germania vrea să controleze arme nucleare

Alertă mondială! Germania vrea să controleze arme nucleare

Uniunea Europeană trebuie să dispună în viitor de propria să forţă de descurajare nucleară, a declarat un responsabil al conservatorilor germani ai cancelarului Angela Merkel, sugerând o punere în comun a arsenalului atomic francez.

Germania, a cărei opinie este profund antinucleară şi unde acest subiect rămâne tabu, trebuie „să aibă în vedere o cooperare cu Franţa în ceea ce priveşte armele nucleare”, a declarat vicepreşedintele grupului parlamentar al Uniunii Democrat-Creştine (CDU), Johann Wadephul, în acest interviu acordat cotidianului berlinez Tagesspiegel luni.

„Ţara noastră ar trebui să fie pregătită să participe la forţa de descurajare nucleară cu propriile sale capacităţi şi mijloace”, continuă acest ales al mişcării cancelarului Angela Merkel.

La contrapartidă, „Franţa ar trebui să fie pregătită să o plaseze sub un comandament comun al Uniunii Europene sau al NATO”, a apreciat el.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Preşedintele Emmanuel Macron ne-a invitat nu o dată să îndrăznim mai mult pentru Europa. El ar putea acum să arate că este la fel de pregătit pentru această. Va lua timp, dar dezbaterea trebuie să înceapă acum”, a spus Johann Wadephul.

Reacţiile naţionaliştilor în lume nu fac Europa „mai sigură”, a argumentat el.

Germania cooperează deja cu SUA în domeniu. Avioane germane au capacitatea de a transporta bombe nucleare americane, depozitate pe teritoriul german, conform AFP.

„Realitatea este că noi avem nevoie de o descurajare nucleară. Este în interesul german să avem o influenţă asupra strategiei care ne protejează”, a mai apreciat oficialul citat.

Şeful statului francez pledase anul trecut pentru o mai mare autonomie a europenilor în materie de apărare. Regatul Unit, care tocmai a părăsit UE, dispune de asemenea de un arsenal atomic.

Organizaţia neguvernamentală Greenpeace a reacţionat cu vehemenţă la sugestiile deputatului. „Apelul lui Wadephul pentru o descurajare nucleară germană vrea să spună: faceţi din nou posibil şi probabil un masacru (comis) de Germania”, a denunţat un purtător de cuvânt Christoph von Lieven.

După Holocaustul regimului nazist, „responsabilitatea istorică a Germaniei constă în a menţine pacea”, scrie pe blogul său jurnalistul Radu Tudor.