Alertă la Spitalul Județean Galați! 29 de cadre medicale, izolate la domiciliu

Alertă la Spitalul Județean Galați! 29 de cadre medicale, izolate la domiciliu

Spitalul Județean Galați a rămas fără 29 de medici și asistenți medicali.

29 de cadre medicale din Spitalul Judeţean "Sf. Apostol Andrei" se află în izolare la domiciliu, după ce au interacţionat cu o pacientă care nu prezenta niciun simptom specific coronavirusului.

Este vorba despre şase medici de la diferite secţii, dintre care trei internişti, doi radiologi şi un neurolog, 15 asistenţi medicali din secţiile Medicină Internă şi Radiologie şi opt îngrijitoare.

Pacienta respectivă a fost adusă, în urgenţă, fără a prezenta vreun simptom sau vreun istoric de călătorie, motiv pentru care a fost tratată ca un pacient non-COVID 19, fiind internată la Secţia Medicală 1. Ulterior, după ce aceasta a început să prezinte simptome specifice, a fost testată COVID iar rezultatul a fost unul pozitiv.

Ne puteți urmări și pe Google News

Preventiv, în secţia Medicală nr.1 nu se mai fac internări, iar cei 11 pacienţi, internaţi anterior, vor fi îngrijiţi până când starea lor de sănătate va fi una corespunzătoare externării, a precizat conducerea spitalului.

În momentul de faţă, la Spitalul Judeţean Galaţi sunt internaţi trei pacienţi pozitivi COVID 19, respectiv, 2 pacienţi transferaţi de la Spitalul de Boli Infecţioase şi pacienta internată iniţial la secţia Medicală 1.

Conducerea spitalului judeţean a menţionat că nu poate aproba vreun transfer sau detaşare a cadrelor medicale către alte spitale din judeţ sau din ţară, din cauza faptului că 29 de cadre medicale sunt indisponibile.

Spitalul Judeţean Galaţi a mai raportat şi alte două cadre medicale infectate cu coronavirus, respectiv, un biochimist şi un asistent UPU, acesta din urmă interacţionând cu 32 de cadre medicale din Unitatea de Primiri Urgenţe. Toţi cei 32 au fost testaţi pentru coronavirus, rezultatele fiind negative, motiv pentru care toţi continuă să vină la muncă în mod normal.