Alertă la metrou. Un angajat a fost testat pozitiv cu noul coronavirus

Alertă la metrou. Un angajat a fost testat pozitiv cu noul coronavirus

Metrorex informează că astăzi, 31.03.2020, a fost confirmat pozitiv cu noul Coronavirus un angajat al societății, care nu se afla la locul de muncă.

„Un angajat al companiei Metrorex a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus, marți 31, martie 2020.

Persoana în cauză este de sex masculin, cu vârsta de 49 de ani și are funcția de controlor acces metrou la stația Laminorului. Prin specificul funcției, angajatul nu are contact cu călătorii, având doar atribuții de supraveghere a accesului în stație.

Precizăm că începând cu data de 20.03.2020, angajatul Metrorex se afla în concediu medical pentru alte afecțiuni de sănătate.

Ne puteți urmări și pe Google News

În seara zilei de 30.03.2020, acesta și-a anunțat șefii ierarhici că a fost testat și confirmat pozitiv cu Covid 19. Din informațiile pe care le avem în acest moment, angajatul se află internat în spital sub supraveghere. Colegii acestuia, cu care a intrat în contact, se află în izolare la recomandarea Direcției de Sănătate Publică.

Locul de muncă unde îșî desfășura activitatea, respectiv stația de metrou Laminorului a fost dezinfectată în totalitate. O anchetă epidemiologică se va efectua de către Direcția de Sănătate Publică, conform competențelor. Pe această cale, recomandăm tuturor călătorilor să folosească mijloacele de plată moderne, precum automatele de vândut cartele, dar și plata cu cardul bancar contactless de tip Mastercard sau Visa direct la aparatele de acces, pentru diminuarea interacțiunii călătorilor cu bancnotele și alte posibile surse de infectare.

Mai mult, în această perioadă atât trenurile, cât și stațiile sunt dezinfectate intens cu soluții inovatoare pentru împiedicarea răspândirii Covid19”, se precizează în comunicatul Metrorex