Alertă la Arad. O biserică a luat foc în timpul nopţii. Pompierii au intervenit de urgenţă

Alertă la Arad. O biserică a luat foc în timpul nopţii. Pompierii au intervenit de urgenţă

Un incendiu puternic a izbucnit, în noaptea de joi spre vineri, la o biserică din cartierul Vlaicu, din municipiul Arad.

Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență biserica se afla în renovare.

La faţa locului au venit de urgenţă două autospeciale de stingere de la Detașamentul de Pompieri Arad, o autospecială de lucru și salvare la înălțimi, un echipaj SMURD și o autospecială de descarcerare.

În momentul sosirii echipajelor de intervenție incendiul se manifesta în interior, cu posibilitatea de propagarea la întreaga construcție, cu degajări mari de fum. A fost localizat în limitele găsite fără a se extinde la restul construcției. A ars doar mobilierul depozitat în mijlocul bisericii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Abia spre dimineaţă incendiul a putut fi localizat şi stins de către pompieri.

Potrivit reprezentanţilor de la ISU Arad, încendiul a izbucnit din cauza unui „jar sau scântei provenite de la un aparat de sudat sau tăiat".

Din fericire nu au fost înregistrate victime, potrivit dcnews.ro