Alertă într-un bloc din România! Au ajuns la spital

Alertă într-un bloc din România! Au ajuns la spital

O mamă și fiul său au ajuns la spital joi după ce au fost găsită o cantitate însemnată de mercur pe scara blocului. Și ceilalți locatari din orașul Modova Nouă urmează să fie testați.

„În cursul zilei de azi (joi, 5 martie - n.r.), directorul executiv al DSP Caraş-Severin, Dănilă Miloş, a purtat discuţii cu dr. Mihai Gafencu, de la Spitalul Louis Ţurcanu despre rezultatele analizelor şi semnificaţia medicală a acestora. În vederea gestionării situaţiei respective, conducerea DSP a luat legătura şi cu dr. Radu Alexandru Macovei, de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, domnia sa confirmând că se impun analize medicale pentru toţi locatarii scării de bloc. În acest context, a fost contactată Bioclinica Timişoara, care a dovedit deschidere şi va sprijini această acţiune, punând la dispoziţia DSP kiturile de recoltare specifice, ridicate în cursul zilei de joi de către o maşină a DSP Caraş-Severin, iar vineri, 6 martie 2020, vor fi recoltate probele”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Caraş-Severin, Daniel Botgros.

Având în vedere că analizele respective nu sunt decontate de către CJAS Caraş-Severin, autoritatea locală va susţine contravaloarea acestora, iar testarea cetăţenilor din imobilul afectat se va realiza cu sprijinul Spitalului Orăşenesc Moldova Nouă, la sediul instituţiei medicale.

În data de 25 februarie, pe str. Mihai Viteazu, în spatele Blocului 27, din Moldova Nouă, a fost reclamată prezenţa unor biluţe dintr-o substanţă care părea a fi mercur, pe o suprafaţă de aproximativ doi metri pătraţi.

Ne puteți urmări și pe Google News