Explozia unei mașini-capcană în orașul american Nashville a readus în discuție temeri mai vechi ale serviciilor secrete legate de adepții teoriei conspirației.
Poliția americană se teme că bomba care a explodat în Nashville de Crăciun ar putea da idei și altor indivizi radicalizați de teoriile abracadabrante care circulă pe Internet. Asta pentru că, după primele cercetări, în rândul anchetatorilor a apărut ideea că distrugerea tehnologiei 5G ar fi putut fi motivul atacului.
Documentele confidențiale obținute de Newsweek sugerează că agențiile locale de informații au fost avertizate cu privire la posibilitatea unor noi atacuri ale teoreticienilor conspirației. Rapoartele sugerează că „infrastructura critică” necesară rețelelor 5G, cum ar fi turnurile celulare, rețelele electrice din apropierea zonelor de carantină și a unităților de îngrijire a sănătății sunt ținte potențiale.
Marea Britanie dă lovitura după Brexit. Redevine o mare putere globală!
A fost un atentat anti-5G?
Autoritățile încă investighează motivul atacului care a rănit trei persoane și a avariat grav zeci de clădiri, dar există deja câteva indicii cu privire la motivația suspectului care și-a pierdut viața în atentat.
În primul rând. explozia s-a produs în imediata vecinătate a unei clădiri aparținând gigantului de telecomunicații AT&T și a întrerupt sistemele de comunicații din Tennessee și alte patru state.
În al doilea rând, o singură persoană și-a pierdut viața în explozie. E vorba de consultantul în informatică Anthony Quinn Warner, un bărbat din Antioch, o suburbie a orașului Nashville din statul Tennessee. Polițiștii cred că el este cel care a pus la cale atacul. Drept urmare, i-au cercetat trecutul. Au descoperit că acesta avea cazierul curat. Cu o singură excepție, o acuzație legată de posesia de marijuana, Dar și aceasta data din 1978.
Douglas Korneski, agent special al FBI, a declarat pentru ABC News că echipa care face ancheta este „conștientă că se petrec anumite lucruri online” și, drept urmare investighează „toate motivele posibile”.
La rândul său, David Rausch, directorul Biroului de Investigații din Tennessee, a declarat luni pentru NBC: „Sperăm să primim un răspuns. Dar, uneori, pur și simplu nu este posibil. Cel mai bun mod de a găsi motivul este să vorbești cu suspectul. Din păcate, nu vom putea face asta în acest caz. Se pare că intenția lui a fost să provoace mai degrabă distrugeri decât moarte, dar, din nou, toate acestea sunt speculații în acest moment”.
Filmul atacului
Concluziile la care au ajuns anchetatorii se bazează pe împrejurările stranii în care a avut loc explozia de Crăciun.
Mișcări geopolitice neașteptate. SUA și-a găsit un atu uriaș împotriva Chinei
Chiar înainte de ora 6 dimineața, poliția a primit o informare cu privire la faptul că se aud focuri de armă într-o zonă cu o viață de noapte. Sosiți la fața locului, oamenii legii au descoperit o camionetă care difuza un mesaj de avertizare. Oamenii erau avertizați să părăsească zona.Mai mult, potrivit presei locale, din difuzoarele mașinii s-a auzit și o melodie de succes acum vreo 60 de ani, E vorba de șlagărul Downtown al cântăreței britanice Petula Clark. Apoi s-a auzit explozia.
5G, mama tuturor relelor?
Teoriile conspirației despre rețeaua 5G s-au răspândit pe internet încă din 2016, dar au crescut în intensitate ca urmare a izbucnirii pandemiei Covid-19.
Referindu-se la rapoartele de securitate internă pe care a reușit să le obțină, publicația Newsweek sugerează că „teoriile conspirației despre tehnologia 5G au fost considerate cea mai mare amenințare internă pentru infrastructura critică” la începutul anului 2020.
Afirmații nefondate, care susțin că rețelele 5G sunt o cauză a cancerului sau că undele 5G sunt responsabile de răspândirea coronavirusului, au alimentat această teorie a conspirației. Asta în ciuda faptului că oamenii de știință neagă vehement orice legătură. Astfel, Public Health England a comunicat răspicat că 5G nu prezintă niciun risc pentru sănătatea publică. Și organizația independentă Full Fact a transmis că: „nu există dovezi că rețelele WiFi 5G sunt legate de noul coronavirus”, scrie ziarul britanic Express.
Alertă mondială! Rusia încearcă să transforme virusuri mortale în arme apocaliptice