Alertă în Capitală! Spitalul Fundeni, fără căldură și apă caldă...

Alertă în Capitală! Spitalul Fundeni, fără căldură și apă caldă...

Încă o magistrală a RADET s-a defectat, iar bună parte din Capitală rămâne în frig în prag de iarnă.

Chiar dacă în faliment, societatea RADET tot continuă să creeze probleme bucureșteniilor. Furnizarea agentului termic în zona Fundeni este sistată în mai multe cartiere ca urmare a unei avarii produse pe Magistrala de termoficare 2Dn 600!

Afectat este și Spitalul Fundeni, însă reprezentanții RADET dau asigurări că în acest caz situația va fi remediată în cel mult 24 de ore, informează Agerpres. Societatea falimentară dă vina pe conductele vechi de 43 de ani!

Nu este prima dată când RADET-ul lasă fără căldură Spitalul Fundeni. Compania susține că cea mai bună soluție o reprezintă construirea unor noi centrale. Într-un document trimis profit.ro, RADET informează că „având în vedere istoricul consumurilor clienților, considerăm că o centrală de înaltă eficiență cu o capacitate instalată de circa 47-93 Gcal/h (55-108 MWt) și un debit de 900-1700 t/h ar putea asigura necesarul de energie termică în zona Titan-Faur, iar o centrală de înaltă eficiență cu o capacitate instalată de circa 35-68 Gcal/h (40-79 MWt) și un debit de 600-1300 t/h ar putea asigura necesarul de energie termică în zona Pipera-Aviației. Fără surse de producere a energiei termice zonale/ locale nu poate fi optimizat sistemul de transport și distribuție pentru zonele Pipera-Aviației, Colentina-Fundeni, astfel încât să se asigure parametrii contractuali ai agentului termic (temperatură, presiune etc)”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cu alte cuvinte, RADET are semnat un contract, dar nu își asumă respectarea lui și condiționează acest lucru de construirea unor noi termocentrale. Despre această afacere cu iz de „combinație” mioritică, evz.ro a mai scris și în 11 noiembrie, într-un articol intitulat Cine vrea să salveze Capitala de îngheț. Legătura cu Gigi Becali, nașul Gabrielei Firea.

Afectate, și alte cartiere

Printr-un comunicat de presă, RADET transmite că cinci puncte termice şi două instituţii sunt afectate de această avarie.

În plus, se sistează agentul termic în cartierul Aviaţiei (până la ora 24.00), din nou, de data asta ca urmare a unei avarii produse pe o magistrală de termoficare Dn700, poziţionată înaintea zonei unde deja se înlocuiesc tronsoane din perimetrul străzii Nicolae Caramfil. Magistrala are o vechime de 36 de ani, iar înlocuirea celor mai afectate tronsoane a început în vara acestui an.

Tot joi rămâne fără căldură (pentru maximum 12 ore, anunță RADET) toată zona Apusului din Sectorul 6, pentru remedierea unei avarii apărute pe tronsonul care alimentează acest cartier (conducta Dn400), reţeaua fiind veche de 54 de ani.