Alertă în București. Ambasada Palestinei organizează un miting de susținere pentru cauza locuitorilor din Gaza. Sunt așteptați să participe reprezentanți ai comunităților arabe și islamice din București. Astfel de mitinguri au avut loc în aproape toate statele europene, iar multe dintre ele s-au încheiat cu violențe și ciocniri cu forțele de ordine.
Alertă la București, unde Ambasada Palestinei a anunțat un miting de susținere a cauzei locuitorilor din Fâșia Gaza. Evenimentul a fost programat pentru vineri, 20 octombrie, începând cu ora 14.30. Reprezentanții comunităților arabe și islamice nearabe sunt convocați la sediul Ambasadei Palestinei, din București.
Manifestația de susținere a cauzei palestiniene se va desfășura în contextul noului război din ultimele săptămâni, dintre Israel și organizația teroristă Hamas.
„Ambasadori ai țărilor arabe și islamice nearabe acreditate în România își vor prezenta solidaritatea cu poporul Palestinian, în fața ambasadei noastre”, se arată într-un comunicat transmis de Ambasada Statului Palestina în România, pe Facebook.
Alertă la București în contextul mitingului
Astfel de mitinguri au avut loc în mai multe orașe din întreaga lume. Participanții au fost, în majoritatea lor, musulmani, au protestat împotriva Israelului și în favoarea cauzei palestiniene. Multe dintre manifestații au degenerat în violențe și în ciocniri cu autoritățile de ordine. În acest context este de înțeles ca autoritățile să fie în alertă la București.
Aproximativ 10.000 de persoane s-au adunat miercuri în centrul Atenei, în semn de solidaritate cu palestinienii. Participanții la protest s-au îndreptat către Ambasada Israelului, a declarat poliţia pentru agenţia France Presse. A fost unul dintre cele mai mari proteste pro-palestinene din ultimele zile.
O altă manifestație pro-palestiniană, soldată cu violențe, s-a desfășurat și la Berlin. În ciocnirile dintre protestatari și forțele de orine au fost răniți zeci de polițiști. Un total de 65 de ofiţeri de poliţie au fost răniţi în violențele de la manifestația din Berlin. Membrii forţelor de ordine „au fost răniţi de pietre, lichide în flăcări şi acte de rebeliune”, a transmis poliţia din Berlin pe reţeaua socială X (fostă Twitter).
O purtătoare de cuvânt a poliției din Germania a precizat că 174 de persoane au fost reținute.
Ambasadorii statelor arabe cer intervenția UE
Alertă la București în contextul mitingului pro-palestinian. Pe de altă parte, ambasadorii ţărilor arabe la Bruxelles au cerut Uniunii Europene să solicite o încetare a focului în Gaza. Aceștia au solicitat se se facă tot posibilul pentru oprirea imediată a violenţei împotriva populaţiei.
Reprezentanţii diplomatici ai ţărilor arabe au spus că sunt în contact cu autorităţile europene. Ei cer să se respecte „dreptul international”. Iar în acest sens au amintit de „principiile fondatoare” ale UE.
Ambasadorii țărilor arabe cer ca UE să acționeze pentru încetarea agresiunii israeliene în Fâşia Gaza. De asemenea, solicită deschiderea punctelor de frontieră pentru intrarea ajutoarelor umanitare în teritoriul asediat de armata israeliană. Totodată solicită măsuri pentru împiedicarea strămutării forţate a populaţiei palestiniene în afara Fâşiei Gaza.