Alertă în aer! Zborul avionului a fost anulat dintr-un motiv revoltător

Alertă în aer! Zborul avionului a fost anulat dintr-un motiv revoltător

Zborul unui avion al companiei American Airlines a fost anulat, săptămâna trecută, deoarece un pasager a tras apa la toaleta.

Zborul unui avion al companiei American Airlines a fost anulat, săptămâna trecută, din cauza unui motiv care a stârnit controverse. Potrivit publika.md, membrii echipajului au decis să anuleze cursa deoarece nu s-au simțit în siguranță să călătorească cu doi pasageri musulmani, după ce unul din ei a folosit toaleta avionului unde a tras de două ori apa.

Cei doi pasageri musulmani de la bordul avionului American Airlines, Abderraoof Alkhawaldeh și Issam Abdallah, spun că nu au mai fost niciodată atât de discriminați, potrivit The Independent.

„A fost oribil, cea mai umilitoare zi din viața mea”, a declarat  Abderraoof Alkhawaldeh, într-un interviu după incident. Cei doi bărbați călătoreau separat, dar s-au recunoscut la bordul avionului care pleca din Birmingham, Alabama, către Dallas, Texas și și-au făcut cu mâna în aeronavă.

Ne puteți urmări și pe Google News

După ce s-a anunțat de câteva ori că avionul va decola cu întârziere, din cauza unor probleme de "întreținere", Abdallah a mers la toaletă. Bărbatul a povestit că după ce a ieșit din toaletă, o stewardesă s-a uitat la el cu foarte mare atenție.

„Când am deschis ușa, am fost foarte surprins să o găsesc pe o stewardesă lângă ușă, ascultând. A fost un șoc mare, dar m-am dus înapoi la locul meu”, a povestit bărbatul.

La 10 minute, s-a anunțat că zborul a fost anulat, toți pasagerii fiind rugați să părăsească avionul, aceștia fiind anunțați că vor zbura la destinația dorită peste trei ore.

Alkhawaldeh și Abdallah au mers apoi împreună la o cafenea în aeroport pentru a aștepta să se îmbarce din nou, dar un angajat FBI i-a abordat pe cei doi și bagajele lor au fost verificate.

Potrivit lui Abdallah, polițistul i-a spus că o stewardesă a anunțat poliția că „nu se simte confortabil” să zboare cu el în avion.

Abdallah a mărturisit că s-a simțit foarte discriminat din cauza etniei lui și a religiei.

„Nu doresc nimănui să treacă printr-o astfel de experiență neplăcută. Sunt un client fidel al companiei din 1989. Am zburat mai mult de un milion de mile cu American Airlines”.

Reprezentații American Airlines au transmis ulterior un comunicat în care spun că verifică incidentul: „Suntem angajați în a oferi o experiență pozitivă tuturor celor care călătoresc cu noi. Echipa noastră lucrează pentru a analiză incidentul și am luat legătura cu domnii Alkhawaldeh și Abdallah pentru a înțelege mai bine experința lor”.