Procurorii DNA anunță, marți, că au clasat dosarul în care era urmărit penal fostul ministru de Interne, Petre Tobă, sub acuzația de favorizarea făptuitorului, pe motiv că fapta nu există.
„La data de 09 noiembrie 2018, față de persoana respectivă, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării, conform art. 16 lit. a („fapta nu există”) din Codul de Procedură Penală.
Considerentele pe care s-a întemeiat această soluție au avut la bază faptul că în urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au reieșit probe din care să rezulte că fapta pretins a fi săvârșită întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii reținute inițial în sarcina persoanei respective”, trnsmite DNA, într-un comunicat de presă.
Procurorul de caz, Florentina Mirică, a cerut CSM, și a obținut, să îi aprobe plecarea din DNA, după ce a vrut să îl trimită în judecată pe Petre Tobă, însă șeful ei, procurorul Dănuț Volintiru, a infirmat rechizitoriul. Procurorii arată că „pretinsul refuz” al fostului ministru al Afacerilor Interne de a declasifica documentele respective, materializat într-o adresă trimisă Direcției Naționale Anticorupție, a avut la bază un răspuns primit de la Administrația Prezidențială – Departamentul Securității Naționale, în care era precizat refuzul de declasificare și motivele acestuia.
„De asemenea, în cuprinsul aceluiași document, persoana respectivă și-a arătat disponibilitatea de a prezenta organelor de urmărire penală documentele solicitate sau posibilitatea organelor de urmărire penală de a studia aceste documente la sediul D.I.P.I.
Mai mult, nu există nicio normă legală care să oblige conducătorul unei instituții publice să declasifice un document la cererea organului de urmărire penală. Mai mult, în dosarul nr. 20/P/2016, înscrisurile a căror declasificare s-a cerut, au fost ridicate și prezentate organelor de urmărire penală și au fost folosite ca probe. Așadar, nu se poate reține reaua credință a fostului ministru al Afacerilor Interne și cu atât mai puțin, existența pretinsului scop urmărit de acesta, de a ajuta la excluderea probelor”, conchid procurorii DNA.