Într-o vizită pe care o face în Noua Zeelandă secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, după atacurile din Texas și Ohio, soldate cu 29 de morți, că „națiunile trebuie să lucreze împreună pentru a opri atacatorii de tip lupi singuratici, care se inspiră unul de la celălalt”.

Agenția Reuters relatează că Jens Stoltenberg a vizitat Christchurch, unde, în 15 martie, au fost uciși 51 de credincioşi musulmani care se rugau în  două moschei.

„Aceste atacuri sunt comise de lupi singuratici, dar sunt în același timp conectați, pentru că se folosesc reciproc ca inspirație și se referă unul la celălalt în manifestări diferite”, a declarat, luni, Stoltenberg pentru postul public de televiziune TVNZ.

 

„Atacurile din ultimele zile au adus, din nou, în discuție tema unui control mai strict al armelor, dar și griji în ceea ce privește reînvierea naționalismului alb și a politicii xenofobe”, notează Reuters. Stoltenberg  a adăugat că „tot mai  mulți dintre teroriști sunt unul dintre noi” că provin din propriile noastre societăți și că „este necesară abordarea cauzelor principale”.

Premierul Jacinda Ardern, care urmează să se întâlnească marți cu Stoltenberg, a declarat că Noua Zeelandă ar vrea să fie amintită doar pentru modul în care a respins actul de violență și ură.

„Aceasta este o provocare globală (…) Desigur, putem face tot ce putem pentru a învinge actele de ură, violență și rasism pe plan intern. Dar, comunitatea internațională ar trebui să fie unită și împotriva actelor de ură, violență și terorism”, a spus premierul neo-zeelandez.

Citește și: