Vremea se va încălzi astăzi și mâine pe tot teritoriul țării, temperaturile urmând să ajungă la un nivel dublu față de cel normal pentru luna februarie. Deși termometrele nu ar trebui să indice mai mult de 7-8 grade Celsius, ele vor ajunge să arate un nivel de 15-16 grade Celsius, luni și marți.

Vremea va fi predominant frumoasă, cu valori termice mai ridicate față de intervalul precedent. „Continuăm să avem parte de această masă de aer anormal de cald peste toată zona României. În ceea ce priveşte temperaturile, acestea vor deveni anormal de ridicate, şi în sud, la valori ce vor ajunge luni şi marţi la 16 grade Celsius, iar în acestă perioadă a anului ar trebui să se oprească la 7-8 grade Celsius. Valori de 15 grade vor fi şi în Capitală”, a anunțat Simona Căpșună, meteorolog Digi 24.