Directorul general al Autorităţii Feroviare Române (AFER), Victor Badea, şi-a dat demisia, conform unor surse din domeniu.
"Directorul general al AFER a demisionat. Demisia va intra în vigoare de luni", au spus sursele citate de AGERPRES. Demisia vine în contextul în care AFER se confruntă de ceva timp cu un scandal declanşat de o decizie de tăiere a salariilor cu până la 40%, luată de conducerea instituţiei, în urma unui control efectuat de Curtea de Conturi.
Pentru acest motiv, peste 150 de angajaţi ai Autorităţii Feroviare Române, membri ai Sindicatului Feroviar AFER, au protestat luni, 2 octombrie, în faţa Ministerului Transporturilor.
"Nu se poate continua cu asemenea salarii şi o asemenea bătaie de joc. S-au redus salariile. După 40 de ani de muncă, salariaţii AFER au ajuns să primească 1.100 de lei, salariu net, motiv pentru care consider că siguranţa feroviară va fi afectată prin încetarea activităţii Autorităţii Feroviare", a declarat, pentru AGERPRES, Alexa Ioneta, preşedintele Sindicatului Feroviar AFER.