Specialiști din MAI și IGPR au fost repartizați în toate județele țării pentru a supraveghea și asigura desfășurarea alegerilor parlamentare în bune condiții și în deplină legalitate.
La Constanța au ajuns, încă de joi, trei reprezentanți ai MAI, unul de la Corpul de Control al ministerului de Interne, al doilea de la Direcția Investigații Criminale și al treilea de la Direcția de Investigare a Fraudelor din IGPR. În preziua și în ziua votării, echipele speciale ale MAI vor verifica pregătirea și desfășurarea legală a procesului de votare, efectuând și supracontroale asupra polițiștilor care păzesc secțiile de votare.
MAI precizează că “echipele de specialiști vor asigura îndrumarea structurilor teritoriale cu privire la organizarea acţiunilor şi misiunilor pentru menţinerea ordinii publice, pentru asigurarea securităţii pe timpul transportului şi depozitării materialelor necesare votării, precum şi pentru asigurarea pazei secţiilor de votare. Totodată, vor monitoriza fluxul informaţional privind raportarea incidentelor şi a evenimentelor asociate campaniei electorale şi alegerilor propriu-zise şi vor participa la activităţi de prevenire a încălcării normelor legale cu privire la procesul electoral”.