Alegerile locale ar fi trebuit să aibă loc la începutul acestei veri, undeva prin luna iunie, dar sunt șanse mari să fie împinse în a doua jumătate a anului, sub presiunea Covid - 19. Epidemia de coronavirus și măsurile menite să împiedice răspândirea acesteia au devenit, oficial, prioritățile partidelor parlamentare. Într-un elan colectiv, toată clasa politică pune umărul la rezolvarea problemei. Lupta între partide a fost suspendată, însă nu cred că există politician care să nu aibă în minte competiția electorală.
În plină pandemie de coronavirus, politicienii continuă să-și facă calcule și strategii pentru, despre cum să atragă cât mai multe voturi., astfel încât să iasă în câștig în acest an electoral. Deși pare suspendată, viața politica merge înainte, în izolare la domiciliu sau în carantină.
Mai întâi UDMR, apoi PSD, Pro România și USR au solicitat, prin liderii lor, ca data alegerilor locale să fie decalată spre toamnă, când lucrurile vor reveni la normal.
„Propunerea noastră este amânarea alegerilor locale cu o jumătate de an, până în luna octombrie. Nu este nicio problemă, se lucrează la un proiect de lege în acest sens și se va vota în ambele Camere ale Parlamentului în două-trei săptămâni, acum nu trebuie să ne gândim la alegeri. Din punctul meu de vedere, în iunie nu pot fi organizate alegeri locale în România în condiții normale, astfel că noi vom susține și vom vota amânarea acestora cu șase luni (...)”, a spus Kelemen Hunor, președintele UDMR.
Pentru PSD, amânarea localelor este o opțiune de luat în calcul, susține liderul interimar al partidului, Marcel Ciolacu, dând exemplu ceea ce s-a întâmplat în Franța: „Am văzut ce s-a întâmplat în Franţa. A fost un fiasco forţarea alegerilor locale în acest context, s-a şi anulat turul doi din Franţa... Este o opţiune şi amânarea alegerilor locale”.
Primarii în funcție vor avea prima șansă
Epidemia de coronavirus va afecta, în mod sigur, felul în care se vor desfășura alegerile locale și va restarta competiția electorală. Prima șansă, o vor avea primarii și președinții de consilii județene aflați în funcție, indiferent de partidul din care fac parte. De altfel, aceștia oricum plecau cu prima șansă având în vedere că alegerile se vor derula într-un singur tur.
În aceste zile, însă, primarii/președinții de consilii județene se află în prima linie a confruntării cu epidemia de coronavirus, fiind cei mai vizibili pentru cetățenii din comunitățile pe care le conduc, iar acest lucru se va reflecta și în rezultatul viitoarelor alegeri locale. Ei caută soluții și implementează măsurile de combatere a coronavirusului, ajută cetățenii în nevoie, identifică și pun la dispoziție spații pentru carantină, achiziționează medicamente și echipamente pentru spitalele aflate în administrarea lor etc.
„La final, când treburile vor intra în normal, comunitățile nu vor uita cine le-a fost alături în momentele dificile și vor vota în consecință. Va acționa sentimentul de recunoștință, iar un primar care își face treaba cât de cât are șanse să obțină un mandat nou. Uitați-vă la București, de exemplu, de când a apărut coronavirusul și a fost instituită starea de urgență, Gabriela Firea este prezentă peste tot. Oamenii stau cu ochii și urechile la ea pentru că așteaptă să-i salveze, iar pe Nicușor Dan l-au și uitat”, au declarat surse politice pentru Evenimentul Zilei.
Partidele au nevoie de o abordare diferită
Dacă Guvernul PNL, susțin sursele citate de Evenimentul Zilei, va reuși să gestioneze eficient criza, primarii în funcție vor fi în echipa câștigătoare și nimeni nu va putea să-i conteste, chiar dacă sunt din PSD. În caz contrar, dacă lucrurile vor merge prost, primarii/președinții de consilii județene, în special cei ai PSD (e greu de crezut că liberalii se vor dezice de propriul partid) vor putea arăta cu degetul spre cei de la centru, acuzându-i de incompetență și reavoință.
În acest context, când lupta politică a fost suspendată, iar toată lumea este preocupată de combaterea epidemiei, va fi foarte dificil pentru candidații partidelor de opoziție să se impună.
În concluzie, putem spune că pandemia Covid-19 restartează toate planurile și strategiile electorale pe care le-au făcut candidații și partidele, obligându-le la o nouă abordare, cu totul diferită. Temele de campanie pe care și le-au pregătit în această perioadă, înainte de izbucnirea epidemiei, vor trebui refăcute.