Alegerile locale vor fi organizate, cel mai probabil, la sfârşitul lunii mai- începutul lunii iunie, data exactă urmând să fie stabilită săptămâna viitoare de către Guvern, a declarat, astăzi, premierul Călin Popescu Tăriceanu.
El a precizat că, în şedinţa de Guvern, au fost stabilite o serie de măsuri de organizare a alegerilor locale.
Premierul a precizat, din nou, că alegerile locale din acest an vor fi organizate la termen, la încheierea mandatului de patru ani al administraţiei publice locale, la o dată care nu se va suprapune cu Sărbătorile de Paşti şi Campionatul European de Fotbal.
"Vreau să dau posibilitatea ca atenţia electoratului să fie captată de problemele aflate în dezbaterea campaniei electorale", a spus Tăriceanu.
Premierul declara vineri că adoptarea votului uninominal ar putea duce, în anumite condiţii, la decalarea alegerilor şi organizarea lor simultan, iar Guvernul ia în calcul eventualitatea devansării alegerilor parlamentare.
La 15 februarie, şeful Guvernului estima că primul tur al alegerilor locale din acest an va fi organizat, cel mai probabil, la 25 mai, iar al doilea tur de scrutin va avea loc la 8 iunie.
Premierul Tăriceanu a declarat de mai multe ori că nu are în vedere amânarea alegerilor locale, programate pentru vara acestui an, singura sa grijă fiind ca acest scrutin să nu se suprapună cu perioada de desfăşurare a Campionatului European de fotbal.
(16:06)