Alegerile din Germania i-ar putea aduce pe foștii comuniști la guvernare! Verzii și social-democrații nu exclud o coaliție!

Alegerile din Germania i-ar putea aduce pe foștii comuniști la guvernare! Verzii și social-democrații nu exclud o coaliție!

Sfârșitul "erei Merkel" ar putea marca, totodată, și revenirea la putere a foștilor comuniști din Germania de Est. Die Linke, partidul de extremă stângă care își asumă idealurile Republicii Democrate Germane, are șanse mari să facă parte dintr-o coaliție cu Verzii și social-democrații.

Pentru prima dată de la reunificarea Germaniei, ipoteza unei coaliții de guvernământ care să-i includă pe foștii comuniști est germani e cât se poate de plauzibilă. Nu e vorba numai de nevoia de a obține un număr suficient de voturi în noul Bundestag pentrui a putea învesti noul guvern, ci și de faptul că Verzii și SPD au poziții similare cu extrema stângă la multe capitole.

Cum au ajuns foștii comuniști niște potențiali aliați?

Die Linke („Stânga”) este un partid mic și nu e sigur că va obține cele cinci procente care i-ar permite să intre în Bundestag. Partidul foștilor comuniști ar putea profita, însă, de faptul că niciun partid nu va obține un succes clar în aceste alegeri. Potrivit ultimelor sondajelor de opinie, social democrații au un avantaj de trei procente în fața CDU-CSU (partidele care au susținut-o pe Meerkel). Verzii sunt pe locul al treilea cu 6 procente mai puțin decât conservatorii, Cu alte cuvinte, voturile Die Linke ar putea fi vitale pentru ca o coaliție a stângii să preia puterea.

„Există doi factori care explică de ce o coaliție roșu-roșu-verde este acum luată în serios”,explică Thorsten Holzhauser, politolog la Fundația Theodor Heuss Haus din Stuttgart. „În primul rând, SPD și Verzii - pentru o dată - nu au exclus posibilitatea. În al doilea rând, potrivit unor sondaje, o astfel de coaliție de stânga ar avea majoritatea absolută în Bundestag. ”

Ne puteți urmări și pe Google News

Foștii comuniști sunt pregătiți de guvernare

Deși e puțin probabil să obțină mai mult de cinci la sută din voturi, Die Linke își dorește să ajungă la putere. Partidul a publicat o listă de politici care trebuie implementate imediat. Holzhauser spune că partidul a dobândit un anumit grad de pragmatism ca urmare a colaborării cu verzii și SPD la nivelul landurilor, „făcând compromisuri pentru a intra în guvern la acel nivel”. De altfel, această colaborare e deja o tradiție. Cu vreo două decenii în urmă, strămoșul lui Die Linke, Partidul Socialismului Democrat (PSD), a intrat în mai multe coaliții guvernamentale regionale inclusiv în regiunea Berlinului în 2002. Die Linke a guvernat și într-o coaliție roșu-verde în orașul Bremen în 2019.

Există reticențe din partea Verzilor și a SPD

În ciuda vizibilei apropieri ideologice, SPD și, într-o oarecare măsură, Verzii au fost reticenți în a-șu asuma colaborarea cu Die Linke într-un viitor guvern. Totuși, Olaf Scholz, candidatul SPD la funcția de cancelar a refuzat să excludă vlături de foștii comuniști. Scholtz a susșinut, însă, cu mult mai mult entuziasm colaborarea cu Verzii.

„Aripa centristă a SPD este axiomatic anticomunistă și nu dorește să aibă nimic de-a face cu extrema stângă”, spune Holzhauser, care amintește că .Scholz face parte din această aripă.

Chiar înainte de a deveni vicecancelar și ministru de finanțe în guvernul Merkel în 2018, actualul candidat al SPD la funcția de cancelar a devenit bête noir pentru stânga. Asta pentru că în timpul mandatului său de secretar general al partidului (2002-2004) a susținut politica lui Schroder de a reduce impozitele, dar și sistemul de protecție socială. Tocmai această politică a făcut ca aripa de extremă stângă a SPD să se alăture foștilor comuniști est germani pentru a forma Die Linke în 2007.

Foștii comuniști fac jocul Rusiei?

Marea sursă de tensiune între SPD și Die Linke este politica externă. Die Linke a moștenit de la comuniști o poziție antioccidentală. Chiar dacă a renunțat la cererile privind desființarea NATO, Die Linke rămâne dușmanul alianței. În acest sens, co-președinta partidului, Janine Wissler, a lăsat să se înțeleagă într-o dezbatere TV din 13 septembrie că NATO ar trebui înlocuită cu o construcție politică mai largă din care să facă parte și Rusia lui Vladimir Putin. Nici politica externă a verzilor nu e foarte atașată NATO. Candidata partidului la funcția de cancelar, Annalena Baerbock, a renunțat la pacifismul tradițional al ecologiștilor, susținând că Germania ar trebui să crească cheltuielile de apărare și să „consolideze suveranitatea europeană”, păstrând în același timp legături profunde cu SUA.

Die Linke dă apă la moară taberei adverse

Oroarea pe care o simt mulți germani la gândul că foștii comuniști se vor întoarce la putere a devenit principalul atu al alianței CDU-CSU. După o campanie neconvingătoar, conservatorii au început să reducă handicapul după ce Merkel și succesorul ei Laschet au început să evoce riscul intrării Die Linke în guvern.

Nu e sigur că Die Linke trece pragul electoral

Holzhauser spune că Die Linke întâmpină două obstacole în încercarea sa de a obține cele cinci procente necesare pentru a intra în Bundestag: În primul rând, partidul de extremă stânga este „împărțit între radicali și pragmatici” - iar asta nu dă bine în fața electoratului. În al doilea rând, partidului îi lipsește un politician de tipul locomotivă electorală,așa cum sunt Scholz în SPD și Baerbock pentru Verzi.

Dacă, însă, Die Linke obține accesul în Bundestag, intrarea în coaliție cu Verzii și SPD ar fi naturală. Majoritatea membrilor SPD și ai Verzilor consideră că agenda lor politică este „în general compatibilă” cu cea a Die Linke, spune Holzhauser. Mai mult, în determinarea sa de a ajunge la putere, Scholz va trece cu vederea toate divergențele cu Die Linke dacă depuitații Stângii îi vor oferi suficiente voturi în guvern pentru a putea forma guvernul, scrie France24, citând analiza făcută de presa germană de stânga.