Alegeri prezidențiale 2019. Primul incident transmis ministrului de Interne. Fraude la vot | UPDATE

Incidente legate de alegerile prezidențiale au fost semnalate încă de sâmbătă seara. Primul incident la vot a fost raportat ministrului de Interne, Marcel Vela, din județul Botoșani. Reporterii EVZ  au luat pulsul electoratului și au sesizat nereguli în Capitală.

UPDATE. Ora 15.30. Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, prin vocea purtătorului de cuvânt, Monica Dajbog, că, până la ora 15.00, au fost înregistrate 61 de sesizări privind evenimentele electorale, cele mai numeroase fiind consemnate pe raza județelor Dolj (11 evenimente), Giurgiu (5), Mehedinți (4), Olt  (4) și în Municipiul București – 5 evenimente.

Un alt aspect important semnalat de purtătorul de cuvânt al minsiterului de Interne:

Pentru eliberarea în regim de urgență a cărților de identitate pentru toți cetățenii care doresc să se prezinte vot, dar nu dețin documente valabile, serviciile județene de evidență a persoanelor au avut program cu publicul sâmbătă și vor avea și astăzi până la ora 21.00.

Până la această oră, în cele două zile, s-au eliberat peste 15.000 acte de identitate, dintre care 11 cărți de identitate au fost realizate prin deplasarea cu camera mobilă, la domiciliul persoanelor netransportabile.

Referitor la incidentele electorale, Monica Dajbog a precizat că din numărul total de evenimente sesizate, jumătate nu s-au confirmat. Cele mai multe sesizări au fost de fraudă electorală, sfătuirea în ziua votării a alegătorilor la sediul secțiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat, comercializarea și consumul de băuturi alcoolice în spațiul de protecție al secțiilor de votare și nerespectarea dispozițiilor legale privind prezența altor persoane în cabina de vot.

Cinci evenimente sesizate fac referire la posibile fapte de natură penală.

Au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, respectiv 3 avertismente și 7 amenzi.

Oficialul MAI a prezentat și câteva exemple:

În județul Ialomița, o persoană a fost sancționată cu 1500 de lei după ce a comercializat băuturi alcoolice în apropierea unei secții de vot.

La nivelul județului Giurgiu, o persoană a fost sancționată cu avertisment pentru continuarea propagandei electorale.

În județului Neamț, președintele unei secții a sesizat faptul că o persoană și-a exprimat, în mod public, atât în incinta, cât și în afara secției de votare, opțiunea de vot. Persoana respectivă a fost amendată cu 2.000 de lei amendă.

La Constanța, s-a întocmit dosar penal pe numele unei femei care, după ce a votat, a încercat să voteze încă o dată folosind vechea carte de identitate pe care o declarase pierdută.

Tot la Constanța, se fac verificări după ce în spațiul public au apărut fotografii cu o persoană care ar fi oferit bani unui președinte al unei secții de votare.

În Botoșani, președintele unei secții de vot a sesizat faptul că în interiorul a două cabine de vot, persoane necunoscute au scris numele unor candidați la alegeri. Președintele secției a dispus măsuri pentru acoperirea înscrisurilor respective, procesul de votare fiind întrerupt aproximativ 10 min. Activitatea s-a reluat fără probleme.

În județul Galați, se fac cercetări cu privire la două persoane care au votat deși nu aveau dreptul: una pentru că era pusă sub interdicție prin sentința Judecătoriei Galați, iar cealaltă pentru că avea drepturile electorale suspendate prin sentință judecătorească definitivă o dată cu condamnarea la executarea unei pedepse privative de libertate.

La o secție de vot din județul Maramureș, s-a prezentat o persoană care deși locuia în localitatea respectivă, nu era trecută pe lista permanentă, votând pe listele suplimentare. În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că această persoană și-a pierdut cetățenia și nu avea drept de vot.

În Prahova, se fac cercetări după ce o persoană internată într-un centru de îngrijire a persoanelor în vârstă a sesizat faptul că nu este lăsată să voteze prin intermediul urnei speciale. Din primele verificări se pare că persoana nu ar fi depus cerere în acest sens.

Referitor la persoanele aflate în centrele de reținere și arest preventiv ale Poliției Române, care au depus cerere pentru a vota prin intermediul urnei speciale, până la această oră au votat 604.

În județul Timis, unde au existat avarii la rețeaua de alimentare cu energie electrică, MAI a asigurat prin IGSU generatoare electrice pentru secțiile de votare.

UPDATE. În Vrancea, la o secție de votare, procesul de vot a fost suspendat temporar din cauza stării de sănătate a președintei secției. În prezent, i se asigură asistență medicală de specialitate la fața locului.

„Au fost înregistrate mai multe cazuri medicale. De exemplu, în județul Vaslui s-a solicitat ambulanța pentru locțiitorul președintelui unei secții de votare și un alt membru al aceleași secții, iar o femeie din Ilfov a fost transportată  la spital după ce i s-a făcut rău în secția de votare” a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI, comisar șef Monica Dajbog.

Oficialul MAI a confirmat că, de la deschiderea secțiilor de vot și până la ora 11.00, la nivel național au fost înregistrate 17 sesizări de posibile incidente electorale care au legătură cu desfășurarea alegerilor.

Nu au fost, însă, înregistrate situații grave care să afecteze ordinea publică sau desfășurarea în bune condiții a procesului electoral.

Până acum cinci sesizări nu s-au confirmat. A fost aplicată o singură amendă, în jud Olt. în valoare de 500 de lei pentru apelarea abuzivă a numărului unic de urgențe 112. Restul sesizărilor sunt în curs de verificări.

În general, sesizările au fost despre lipsa unor ștampile sau sfătuirea alegătorilor la sediul secției cu ce candidat să voteze și continuarea propagandei electorale.

În județul Suceava, două secții de votare au rămas fără curent, echipele de intervenție fiind alertate”, a transmis oficialul MAI.

Știrea inițială

La prima oră a dimineții de duminică, Secția de votare 420, din comuna Vorona, județul Botoșani, era în beznă. Membrii comisiei a trebuit să aștepte până la remedierea problemei și, apoi, să deschidă ușile votanților.

„A fost o situaţie la sediul unei secţii de votare, la secţia 420, dar specialiştii din cadrul societăţii Delgaz Grid au rezolvat această problemă”,  a declarat prefectul de Botoșani,  Dan Şlincu, citat de btbd.ro.

Secţia de votare de la Vorona este amenajată în spaţiile unui cămin cultural.

Problema tehnică de la Secţia de votare 420 a fost adusă la cunoştinţa ministrului de Interne, Marcel Vela, care a cerut să fie informat cu privire la remedierea ei.

Primarul din Botoșani cere anchetă

Tot în Botoșani, primarul municipiului reședință de județ, Cătălin Flutur, a criticat furnizorul de energie electrică după ce jumătate de oraș a rămas, sâmbătă, în beznă. Avaria a coincis cu intervalul orar în care în secțiile de votare din tot orașul se recepționau buletinele de vot pentru alegeri și chiar în timpul desfășurării meciului de fotbal dintre FC Botoșani și FCSB.

„Îmi exprim nemulțumirea profundă pentru pana de curent care a afectat, ieri seară, mai mult de jumătate din oraș. Încă o dată E-ON se dovedește incapabilă să asigure furnizarea fără sincope a energiei electrice. Personal nu exclud varianta ca avaria din această seară să nu fi fost un accident și le solicit responsabililor E-ON, dar și instituțiilor abilitate să ancheteze acest incident și să furnizeze explicații privind cauzele avariei” a scris Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani, într-o postare pe Facebook.

Vot în afara cabinei

În Buzău, un bărbat a încercat să voteze cu o copie după cartea de identitate. Deși a fost lăsat, inițial, observatorul a de la Funcky Citiens a sesizat președintele si i-au luat alegătorului buletinul de vot, înainte de a-l introduce în urna. I-au spus să vină cu originalul actului de identitate.

În București, la secția nr. 212 erau doi operatori care lucrau, simultan,  pe aceeași tablet, deși nu aveau voie. Scuza lor a fost ca unul era considerat rezervă. După ce li s-a atras atenția de trei ori, a rămas un singur operator de tabletă.

La Secția 12 din Capitală, un alegător  a votat în afara cabinei pe motiv că nu are destulă lumină și nu vede. Deși i s-a explicat de două ori să se uite la lumină unde să pună ștampila și, apoi, să se întoarcă în cabina, el a votat lângă geam. Nu era nimeni pe lângă el atunci când a pus ștampila.

La Secția 337, din sectorul 2, observatorii partidelor au fotografiat listele, până să vada un observator independent.

În cartierul Pantelimon,  erau transportați grupuri de oameni la votare, dar autoritățile au sesizat, asta, deja și a intervenit  Poliția.

Tot în cartierul Pantelimon, urnele de la o școală nu aveau ștampile pe sigiliu.