Alegeri prezidențiale 2019. Ce rol important va avea următorul președinte?

Alegeri prezidențiale 2019. Ce rol important va avea următorul președinte?

Astăzi, duminică 10.11.2019, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale. Este important să știm ce rol va avea cel care va fi ales drept președinte.

E o zi cu totul specială astăzi, o zi în care România își alege președintele. Ce fel de președinte ne dorim, asta știm fiecare dintre noi și alegem în momentul în care intrăm în cabina de vot, scrie Antena3.

Ce rol are președintele, asta ne spune doar legea fundamentală, Constituția, care ne arată că vorbim despre un președinte care trebuie să fie un mediator între puterile statului.

Rolul președintelui- Articolul 80

Ne puteți urmări și pe Google News

(1) Președintele României reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării.

(2) Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate.

După Revoluție, România a avut patru președinți: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, Klaus Iohannis.