Alegeri locale 2024. Componența Consiliului General al Municipiului București

Consiliul General al Municipiului București Sursa foto:. EVZ

Alegerile locale pentru Consiliul General al Municipiului București au fost dominate de PSD și alianța ADU. Cele două formațiuni au obținut un număr egal de consilieri. Diferența, la obținerea majorității, o vor face partidele cu rezultate mai slabe, PNL, AUR, PUSL și REPER.

 

După numărarea a 90% din voturile pentru Consiliul General, ADU conduce la vot. Diferența față de PSD este foarte mică. însă, drept care cele două partide vor avea același număr de consilieri.

Alegerile locale pentru Consiliul General

Votul din 9 iunie, pentru , a stabilit doi câștigători cu scoruri aproape egale. Este vorba despre PSD și ADU care s-au impus la alegerile locale. După numărătoarea a 90,4% din voturi ADU a fost cotată cu 27,2% din voturi. Social-democrații au obținut, în acest context, 26,6% din voturi. Drept urmare, cele două partide vor primi câte 16 mandate de consilieri general.

Pe locul al treilea, PNL a fost votat de 12,5% dintre bucureșteni, la alegerile locale, și va primi opt mandate de consilieri. Urmează PUSL, partidul condus de Cristian Popescu Piedone care are 9,7% din voturi, obținând 6 consilieri.

Partidul AUR, condus de George Simion a acumulat 8,2% din voturi, iar REPER, formațiunea condusă de Dacian Cioloș a reușit să facă 7,1%. Conform calculelor, partidul condus de Simion va primi 5 consilieri, iar REPER doar 4.

Nicușor Dan. Sursă foto: Facebook

Cum se vor face majoritățile în Consiliul General

În aceste condiții va fi interesant cum se vor constitui viitoarele majorități, după alegerile locale. Este evident că alături de primarul general, Nicușor Dan, vor fi 20 de consilieri generali, ai ADU și REPER.

PSD va face alianță, cel mai probabil cu PUSL, și va avea 22 de consilieri generali. Cele două formațiuni au multe lucruri în comun și cu siguranță se vor alia împotriva primarului general

Rămâne de văzut cum se vor poziționa cei opt consilieri ai PNL și cei cinci ai AUR. Aceștia vor face diferența, în viitorul Consiliu General.

Nicușor Dan va obține o majoritate la limită dacă va reuși să-i convingă pe liberali să i se alăture. De altfel, în trecut, în campania electoală, el și-a exprimat intenția de a reface alianța cu PNL în consiliu.

Primăria Generală a Municipiului București. Sursa foto: EVZ

Alegerile generale pentru primarul Capitalei

și-a adjudecat victoria pentru , pe 9 iunie, surclasându-și de departe contracandidații. La alegerile locale din 9 iunie, actualul primar general a obținut cam 48% din voturi. Bucureștenii au votat în mare majoritate cu actualul primar.

Pe locul al doilea s-a clasat candidata PSD, Gabriela Firea, cu 22,36% din voturi. Ultimul loc pe podium a fost obținut de Cristian Popescu Piedone cu 15,59%. Candiatul PNL, Sebastian Burduja, a obținut în jur de 8% din voturile exprimate de bucureșteni.

Pentru PNL este unul dintre cele mai slabe rezultate obținute la nivelul municipiului București.