Alegeri cu final previzibil în Coreea de Nord

Sursa: Arhiva EVZ

Coreea de Nord a organizat duminică alegerile pentru noii consilieri din adunările locale ale provinciilor, orașelor și județelor din toată țara, informează mass-media de stat de la Phenian.

Alegerile se desfășoară o dată la patru ani, iar numărul de locuri este determinat de numărul cetățenilor din fiecare zonă.

"Potrivit datelor disponibile la Comisia Electorală Centrală de Îndrumare, 99,98% dintre alegători au participat la vot, cu excepția celor care se află în turneu în străinătate sau care lucrează pe mări și oceane", a comunicat Agenția Centrală de Știri din Coreea de Nord. "Chiar și alegătorii în vârstă sau cei bolnavi și-au depus buletinele de vot în urnele mobile", susține reportajul, adăugând că numărătoarea buletinelor de vot este în plină desfășurare. KCNA (Agenția Centrală de Știri) a dat publicității o informație potrivit căreia rata de participare la prânz era de 82,07%. Agenția de știri nu a spus dacă liderul nord-coreean Kim Jong-un a apărut la vreo secție de votare, dar afirmă că acesta și-a exprimat opțiunea de vot. În 2015, presa nord-coreeană l-a arătat pe Kim Jong-un la vot alături de sora sa mai mică, Kim Yo-jong, într-o secție de votare din Phenian. Numărul oficial al alegătorilor din anul respectiv a fost de 99,9%, toți aceștia votând candidații partidului. Adunările locale din Coreea de Nord se întrunesc o dată sau de două ori pe an pentru a decide cu privire la bugete și alte probleme regionale. De asemenea, ei aleg conducătorii fiecărei provincii, oraș și județ. În martie, Coreea de Nord a organizat alegeri naționale, alegând 687 de deputați noi în Adunarea Supremă a Poporului. Aproape jumătate dintre deputații anteriori au fost înlocuiți.