Alegeri anticipate în aceeași zi cu localele. Cine le-ar putea împiedica

Alegeri anticipate în aceeași zi cu localele. Cine le-ar putea împiedica

Alegerile parlamentare anticipate ar putea avea loc la începutul verii, între 24 mai și 14 iunie, a estimat premierul Ludovic Orban după ședința conducerii PNL.

El a luat în calcul termenele prevăzute de lege, care ar trebui să treacă de la momentul căderii Guvernului și până la stabilirea zilei în care s-ar putea ține scrutinul.

Potrivit lui Orban, primul termen care trebuie luat în calcul este acela de 60 de zile de la momentul în care nu mai există un guvern în funcție.

Dacă Parlamentul respinge două propuneri de premier, iar președintele declanșează procedura de dizolvare a celor două camere, legea electorală prevede ca, din momentul stabilirii datei alegerilor de către Guvern și până la organizarea lor, să treacă între 45 și 60 de zile. Pentru a respecta acest calendar, a arătat Ludovic Orban, alegerile anticipate parlamentare ar trebui să se desfășoare în aceeași zi cu cele locale.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Deci trebuie să treacă minim 120 de zile din momentul în care guvernul actual nu mai este în funcție (...) În mod normal, alegerile locale pot fi organizate între 24 mai si 14 iunie, cu exceptia zilei de 7 iunie când sunt Rusaliile. Dacă s-ar organiza în data de 14 iunie, s-ar putea derula calendarul (...) Ar fi posibil să fie organizate odată cu localele”, a declarat Ludovic Orban.

Conducerea PNL a decis în ședința Biroului Executiv să constituie o comisie de negociere formată din Ludovic Orban, Raluca Turcan și Robert Sighiartău care să demareze discuțiile cu partidele parlamentare în vederea realizării unei majorități care să permită dizolvarea actualului Parlament și declanșarea procedurilor pentru anticipate.

Premierul a explicat că în cazul în care nu vor exista garanții că procedura va fi dusă până la capăt, atunci PNL nu va forța declanșarea anticipatelor. Dacă va exista un acord politic, însă, premierul nu a exclus să demisioneze din funcție.

Informația despre o posibilă demisie a Guvenrului Orban în scopul declanșării anticipatelor a fost lansată și de europarlamentarul Rareș Bogdan, în ultimele zile ale anului trecut. El a avansat și un termen, luna februarie, la o întrebare a jurnalistului Dan Andronic: „Există și această posibilitate. Vom folosi toate formulele constituționale. Vă asigurăm că nu vom fi în afara Constituției. Tot ce prevede Constituția și se poate aplica este posibil”, a spus Rareș Bogdan.