În comuna Apahida, limitrofă cu municipiul Cluj Napoca, alegerile pentru șefi a PSD s-au ținut într-o anexă a gospodăriei primarului Grigore Fati. Urna de vot a stat într-o altă încăpere, un fel de garaj
Membrii PSD vin rar, zgribuliți de frig, ca să voteze pentru ceva ce nici ei nu știu. Ioan Buzan a venit cu soția Mărioara (foto), sunt membrii PSD Apahida și au venit să voteze pentru președintele „Congresului național”. Votanții sunt bulversați și nu știu prea bine pentru ce votează. „A fost așa cum a fost. Și înainte amândoi au fost prieteni, Ponta și Dragnea. Apoi, au gândit că e altfel. Dacă o să fie condamnat domnu Dragnea, eu zic că alegeri anticipate nu vor mai fi. Era normal să fie doi sau trei candidați, dar atunci, gândesc eu că iar intervine o ură între ei”, a spus Ioan Buzan.
Cabina de votare, una singură, este situată în afara „secției de votare”, iar urna cu voturi, o cutie de carton, fără alte însemne, ștampile sau sigilii, se afla în imediata apropiere.
Primarul comunei Apahida, Grigore Fati este și președintele organizației PSD din comună. „Avem înregistrați un număr de peste 400 de membri iar de dimineață și până la ora 13.00 au votat în jur de 30 de persoane. Eu mă aștept să fie până deseară în jur de 200 de votanți. Le vom da și telefoane să vină la vot, până la urmă îi vom mobiliza!”, a declarat primarul Grigore Fati.
Șeful PSD Constanța și-a mobilizat „armata”
Votul pentru alegerea lui Dragnea a fost, pentru filiala Constanța, un prim prilej de a demonstra că organizația funcționează și fără echipa Mazăre- Constantinescu. Noul șef, Felix Stroe, fost ofițer în Forțele Maritime Militare, nu a făcut decât să întărească „disciplina militară” din partid. Ieri dimineață, în fiecare filială s-au organizat ședințe, șefii primind „ordin” să-i aducă pe „membrii indisciplinați” la vot. Așa se face că „surprinzător”, în ciuda ploii, prezența la urne a fost uriașă. Rezultatul de la Constanța trebuie, să îi asigure lui Stroe capitalul electoral pentru Congres,unde vrea să candideze pentru o funcție de vicepreședinte al PSD. (Feri Predescu)
Codul galben nu le-a stat în cale
Chiar dacă mulți dintre ei și-au amintit de simulacrele de vot din timpul Epocii de aur, social-democrații din Timiș s-au încolonat, duminică dimineața, și au mers la vot. În ciuda codului galben de intemperii anunțat de meteorologi, după prânz, s-au închis secțiile în aproape 20 de localități din mediul rural. La sediul PSD Timiș, nimeni nu a avut emoții, cum ar fi fost normal să fie în timpul desfășurării unui scrutin. Șeful PSD Timiș, Sorin Grindeanu, s-a declarat convins că Dragnea este unicul bărbat care poate conduce momentan PSD. (Georgeta Petrovici)
„Ni s-a spus să votăm”
Pe o ploaie mocănească 4100 de brașoveni înscriși în PSD și-au pus pălăriile, și-au luat umbrele și au votat până la ora 12.00. Ce i-a determinat să iasă din casă pe așa o vreme? „Ni s-a spus să venim și să votăm. Și noi venim ori de câte ori ne cheamă la partid”, ne-a spus soții Lazea din Brașov. Dintre cele 12 secții de vot amenajate în municipiul Brașov doar una a fost într-un spațiu închiriat, respectiv cea de la Sala Sporturilor, însă suma plătită municipalității nu ne-a fost divulgată. Pentru celelalte 11 nu s-a plătit nimic deoarece spațiile aparțin membrilor sau simpatizanților PSD. În județ, cele mai multe secții s-au amenajat acasă la președinții de organizații. (Mariana Sebeni)
Au prevenit turismul electoral
Câțiva membri PSD aflați ca turiști, duminică, în județul Hunedoara nu au putut să voteze pro sau contra lui Liviu Dragnea, pentru că nu au avut adeverințele necesare emise de organizațiile de care aparțin. „Am primit un apel telefonic de la un domn din București, venit să viziteze cetățile dacice, care a vrut să voteze la Orăștioara de Sus, dar nu a putut pentru că nu apucase să-și ia adeverința necesară de la organizația de care aparține. I-am spus că nu îl putem ajuta în niciun fel și i-am urat sejur plăcut la Hunedoara. Trebuie să respectăm procedura de vot”, ne-a declarat președintele organizației județene a PSD, Laurențiu Nistor. Reprezentanții PSD Hunedoara au susținut că le-au mai fost semnalate câteva cazuri de acest fel, fiind vorba în special de pesediști veniți din județul Timiș. (Ciprian Iancu)
Cum s-a râs de PSD pe Facebook
Alegerile din PSD au fost ieri prilej de glume pe paginile de socializare. De la politicieni la oameni obișnuiți s-au întrecut în poante despre pesediști și Liviu Dragnea.
● Fostul președinte Traian Băsescu a transmis și el un mesaj ironic. A scris pe Facebook că „este o zi crucială” pentru viitorul României. „Singurul care poate duce acest partid pe culmile ridicolului este domnul Liviu Dragnea. Acum, cînd mai sunt câteva ore pînă la închiderea urnelor, să mergem cu toții la vot pentru a-l susține pe prea iubitul Dragnea Liviu, fala PSD și a României. Acum ori niciodată. Dacă Dragnea pierde alegerile în PSD, suntem pierduți și noi. Avem obligația să nu lăsăm greul alegerii marelui conducător al PSD numai pe seama celor domiciliați în cimitire sau celor plecați în străinătate. Să luăm urnele cu asalt”, a scris Băsescu.
● „La orele prânzului, prezența pesediștilor la vot era sub 40%. Enervat, Dragnea cică a început să dea SMS-uri, chemând lumea la vot. Pentru că s-a învățat minte, le semnează cu numele lui Dâncu.” (Bogdan Tiberiu Iacob)
● „- Mamaie, până la urmă pe cine ai votat șef la PSD? - Pe NU, maica, pe NU, că ăștia cu DA e cu Băsescu...Dreptate și Adevăr sau nu știu cum le zice, nenorociții”. (Sebastian Lăzăroiu)
● „La PSD Kiseleff e teroare: toată lumea încearcă să-și amintească dacă și la alegerile astea diaspora are drept de vot”. (Barbu Mateescu)
● „Probabil că cea mai dificilă parte pentru Dragnea va fi să mimeze suprinderea la aflarea veștii că a ieşit învingător. A dovedit că nu şi-a ieșit din ritm şi încă poate mobiliza, în orice condiţii meteorologice, mai mulţi votanţi decât există”. (Eugen Tomac)
● „Înțeleg de la domnul Șova că la alegerile astea se poate vota și wireless”. ( Iulian Ghimpețeanu)
● „Dacă iese Dragnea pe locul doi? O să fure voturi la noapte ca să câștige? Dacă o să fure, o să i se deschidă dosarul «Referendumul PSD fraudat»?” (Silviu Sergiu)
● „Operatorii de exit-poll zic că e înghesuială la urne. Dragnea are un ușor avans față de Dragnea, dar, spre seară, Dragnea poate reveni spectaculos. Dragnea are șanse să-l bată pe Dragnea și Dragnea poate să piardă în final”. (Sebastian Lăzăroiu)
La București s-au uitat la meci
La sediul central al partidului din București, unde a fost secție specială de vot, a fost forfotă toată ziua. Majoritatea liderilor au plecat în teritoriu, inclusiv Liviu Dragnea. Comisia Electorală a PSD a centralizat prezența la vot și a transmis presei de trei ori cifrele pe parcursul zilei. Liviu Dragnea a ajuns și el la sediul central în jurul orei 18.00 unde a rămas să se uite la meciul Insulele Feroe – România alături de colegii de partid. El a spus că are mai mari emoții decât pentru alegerile interne. La scurt timp a ajuns și premierul Victor Ponta care a întârziat câteva minute pentru că „m-am uitat la meciul de rugby România-Italia”. El a fost întâmpinat de Liviu Dragnea. ”Să nu intri cu mine în cabina de vot, Liviu”, i-a spus râzând Ponta șefului interimar al PSD. La scurt timp după ce premierul a votat, liderii PSD, în frunte cu Dragnea, s-au retras în tr-unul din birourile din sediul partidului și au urmărit meciul. Prezența la vot a fost mult peste așteptările pesediștilor. „A fost și vremea urâtă. La Sectorul 2, spre exemplu, se stătea la coadă”, discutau câțiva lideri PSD. (Larisa Bernaschi)
A plouat cu urne mobile
Aproximativ 12.000 de sibieni au fost așteptați ieri la vot. Și, ca să nu fie niciun fel de probleme, iar procentul de minim 50% prezență la vot să poată fi raportat la centru, în unele localități membrii de partid nici nu au mai trebuit să iasă din casă: a venit votul la ei.
„În această dimineață, când am văzut vremea rea de afară, cu ploaie și vânt, am luat decizia de a ieși cu urna mobilă prin sat, pe la fiecare membru de partid acasă. Avem 107 membri de partid în sat, dar nu vor vota chiar toți. Unii sunt și plecați la nuntă”, a explicat Nicolae Avram, primarul social-democrat din Șura Mare, comună al cărei centru se află la nouă kilometri de centrul Sibiului. „Normal că și eu am votat. De la opt dimineața, ora la care ne-am întâlnit. Cu cine am votat? E secret”, răspunde primarul Avram. Și la marginea județului, la Blăjel, s-a folosit urna mobilă iar secția de votare a fost acasă la un membru de partid. (Traian Deleanu)
PSD a votat în culorile PNL
La Gighera, județul Dolj, organizatorii au zis să facă economie la metraj și au votat în culorile PNL. PSD Dolj a făcut comenzi în raport cu numărul votanților. Pentru unele organizații, unde numărul acestora este mic, s- au închiriat sedii cu ora. „Vă arăt facturile ...oricum sunt sume modice, stabilite prin Consiliul Local” , a spus președintele Comisiei Electorale Județene, deputatul Ion Călin. (Maria Huculici)