Editura Evenimentul si Capital

Alegerea primarilor în două tururi. În ce condiții ar accepta UNPR alegeri locale în două tururi

Autor: | | 1 Comentarii | 413 Vizualizari

În urma consultărilor cu premierul Dacian Cioloș, UNPR a transmis un comunicat de presă potrivit căruia Uniunea Naţională pentru Progresul României susţine alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, susținând astfel poziția PSD.

Ulterior, purtătorul de cuvânt a UNPR, deputata Luminița Adam, a declarat că reprezentanții UNPR sunt dispuși să poarte dezbateri pe orice proiect de modificare a legislației electorale, lăsând astfel deschisă ile deea că UNPR ar putea accepta și alegerile locale în două tururi.

Pe de altă parte, președintele UNPR, Gabriel Oprea, a precizat că în ceea ce privește alegerea primarilor în două tururi, formațiunea pe care o conduce așteaptă semnarea protocolului cu PSD pentru alegerile locale din această vară și abia apoi să se pronunțe la poziția partidului. Întrebat dacă de semnarea acestui protocol depinde și pozitia UNPR la alegerea primarilor, Oprea a spus: ”Poate că da”.

Potrivit unor surse EVZ, PSD și UNPR vor semna joi protocolul privind alianțele la alegerile locale. Protocolul care urmează să fie semnat de cele două partide vor fi prevăzute doar alianțe punctuale, acolo unde este necesar.

O delegaţie a UNPR condusă de preşedintele partidului, Gabriel Oprea, a participat, luni, la consultările cu premierul Dacian Cioloş pe tema modificării legislaţiei electorale în sensul alegerii primarilor în două tururi de scrutin. Alături de preşedintele formaţiunii, la discuţii au fost prezenţi secretarul general Neculai Onţanu şi vicepreşedintele Valeriu Steriu.

PNL, Mișcarea Populară, PND și PSRO susțin alegerea primarilor în două tururi.

Cutremur DEVASTATOR! 7,5 grade pe scara Richter! Pagubele sunt URIASE

Pagina 1 din 1
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
19:28 RAREȘ BOGDAN contra DACIAN CIOLOȘ. Jocurile de putere din spatele unei nominalizări neașteptate. 18:10 Update PROCURORII din CONSTANȚA au ieșit ÎN STRADĂ. Își SUSPENDĂ ACTIVITATEA: "Vrem justiție independentă!" 15:59 DESANT EUROPEAN la București. Se vor CERE și DA explicații în LEGĂTURĂ cu KOVESI 15:24 Dosarul Tel Drum. Dragnea A LOVIT ÎN PLIN. Adio, emoţii? Decizie de ultimă oră în Justiţie. Breaking news 14:59 PROTEST. 100 de judecători și procurori din CLUJ își suspendă activitatea o săptămână. Magistrații vor face grevă 11:40 Tandemul Lazăr-Kovesi DECIDE ce instituție se ocupă de Tel Drum. Culisele SCANDALULUI dintre DNA și Secția de investigare a magistraților 10:50 Kovesi, AGENT SECRET. Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” Breaking news 19:06 Președintele Parlamentului European A FĂCUT ANUNȚUL așteptat. Kovesi nici NU ȘTIE ce o așteaptă 16:25 Cerere HALUCINTANTĂ în CAZUL Kovesi. „Să-i RETRAGEM CETĂȚENIA!” 15:30 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 13:24 Lazăr A CEDAT NEVOS după aroganţa lui Toader. Este CEL MAI DUR ATAC în direcţia ministrului Justiţiei 11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata