Social-democraţii şi-au ales sloganul sub care vor candida pentru un post în Parlamentul European, informează Mediafax.
Secretarul general interimar al PSD, Valeriu Zgonea, a anunţat astăzi, după şedinţa BPN, că sloganul PSD pentru campanie va fi "Alege bine!".
La alegerile locale din noiembrie 2008, sloganul ales de social-democraţi, "Mai bine pentru mai mulţi" a atras dezaprobarea preşedintelui fondator al partidului, Ion Iliescu, care a apreciat că formula "nu este corectă". "Guvernarea de dreapta din ultimii patru ani de zile a asigurat să fie mai bine pentru circa 20% din cei favorizaţi. Şi dacă creşte de la 10% la 20% asta nu înseamnă mai mulţi. Păi asta vrem noi? Nu. Vrem să fie mai bine pentru toţi", a opinat atunci Iliescu.
Social-democraţii au aprobat, astăzi, şi planul de campanie, în care este inclusă participarea tuturor membrilor şi simpatizanţilor PSD în campania electorală.
Săptămâna viitoare, va fi convocat Consiliul Naţional (CN) al PSD pentru a susţine propunerea BPN şi CN ca Mircea Geoană să fie candidatul PSD la preşedinţie.
Dacă sloganul PSD lansat astăzi aminteşte de cel folosit de Traian Băsescu în campania prezidenţială din 2004, "Să trăiţi bine", PRM a fost mai original.
În urmă cu două săptămâni, liderul PRM Corneliu Vadim Tudor a anunţat sloganul: "Hoţilor, bandiţilor, ce-aţi făcut cu ţara noastră? Puşcăria vă mănâncă!"