Cei doi au cerut excluderea din grupul parlamentar, afirmând că partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu „a trecut o linie roșie”.

„Din păcate, situația din România se află în regres. Grupul ALDE a hotărât la începutul lui aprilie să excludă ALDE România. Ne așteptăm ca grupul să continue decizia și să îi exludă formal din mișcarea noastră, pe cât de rapid posibil”, a scris Guy Verhofstadt, pe Twitter.

„Un nou atac împotriva statului de drept în România; Camera Deputaților periclitează lupta împotriva corupției. Grupul ALDE din Parlamentul European ar trebui să explice clar ALDE România că au trecut o linie roșie! Este timpul acțiunii!”, a scris și Matthijs van Miltenburg pe Twitter.

Camera Deputaților a votat, miercuri, modificările Codurilor Penale, adoptate cu o zi înainte în comisia condusă de Florin Iordache.

Proiectul legislativ de modificare a Codului de procedură penală a fost adoptat cu 181 de voturi „pentru”, 83 „împotrivă” și o abținere.

Proiectul de modificare a Codului penal a fost adoptat cu 180 de voturi „pentru”, 81 „împotrivă” și două abțineri.

Pentru modificări au votat și 13 deputați ai UDMR, 7 deputați ai minorităților, 3 deputați neafiliați și un deputat PMP.

 

Te-ar putea interesa și: