ALDE și PRO România, cât pe ce să facă o alianță

Înainte de a se întâlni cu lidera PSD Viorica Dăncilă, Călin Popescu Tăriceanu a dat un mesaj care a bulversat liniștea de vară a scenei politice.

Președintele ALDE a anunțat, ieri, o alianță cu formațiunea lui Victor Ponta, Pro România. „Am hotărât o formă de colaborare sub forma unei Alianțe politice. Vom fi a treia forță politică parlamentară, după PSD şi PNL”, a scris Tăriceanu pe Facebook.

Alianța politică este diferită de cea electorală, în sensul că cele două partide merg la Tribunal și oficializează legătura și condițiile în care se face. Victor Ponta a reacționat imediat, a admis că au avut loc discuții, dar a reaminitit condițiile pe care i le-a pus lui Tăriceanu. „Pe 22 iulie am spus că dacă ALDE iese de la guvernare suntem dispuși să discutăm un proiect politic comun”!

Azi am progresat foarte mult în acest sens! Nu am luat decizii - dar am discutat și progresat!”, a scris Ponta pe Facebook.

Imediat, Tăriceanu și-a corectat postarea și înlocuit „am hotărât o colaborare” cu „am discutat o colaborare”.

La această oră, ALDE are 31 de parlamentari, iar Pro România are 24 de senatori şi deputaţi, adică 55 de parlamentari în total.

Relație cu sincope

Fostul șef al diplomației române, Teodor Meleșcanu, care și-a dat demisia la finalul lunii mai, crede că ALDE ar trebui să iasă de la guvernare. „Nu putem să fim cu un picior în coaliţia de guvernare şi cu un picior în Opoziție. Lucrurile trebuie să fie clare”, a afirmat Meleșcanu. Senatorul ALDE a admis că relația cu PSD este una cu sincope. La momentul plecării din fruntea MAE, ministrul era mai supărat pe Iohannis decât pe Dăncilă. „Nimeni nu mi-a cerut demisia. A cerut-o domnul Klaus Iohannis, care este în campanie electorală și care, de fapt, este persoana care a creat cele mai mari dificultăți la votul din diasporă prin decizia de a băga referendumul împreună cu alegerile pentru Parlamentul European”, declara Meleșcanu.

Specialist în îngropăciuni

Fostul președinte Traian Băsescu, care l-a avut pe Tăriceanu premier un mandat, a reacționat dur la anunțul făcut de liderul ALDE. Europarlamentarul PMP consideră că ALDE și Pro România, formate din „resturi din PMP și PNL” plus „scursuri din alte partide” vor să formeze un mini-USL.

„Nu vor fi deloc a treia forță politică, cred că această colaborare îi va îngropa și pe unii și pe alții pentru că domnul Tăriceanu este specialist în îngropăciuni (...) Lecuiți de performanțele lui Tăriceanu se vor despărți din nou”, a declarat Băsescu la Digi24. Fostul președinte consideră că PSD est

e obligat să rămână la guvernare până la termen deoarece „nimeni nu vrea să guverneze în locul lor”. După mesajele date pe Facebook, niciunul din liderii marcanți ai celor două formațiuni nu au mai făcut declarații.

Cătălin Nechifor, vicepreședinte la Pro România, formațiune care cochetează cu intrarea la guvernare, a explicat, la Digi24, că ieșirea ALDE din Executiv ar putea crea premisa formării unui guvern de uniune națională.

Nechifor spune că asta ar fi posibil dacă PNL și USR ar vrea să își asume guvernarea. După prezentarea unor scenarii cu guvernul de uniune națională, Nechifor a conchis că „ALDE nu va părăsi Executivul deoarece are miniștri, oameni în teritorii, secretari și subsecretari de stat, gândiți-vă că toți ar trebui să plece”.

Surse politice din PSD susțin că aceasta este doar o încercare a lui Călin Popescu-Tăriceanu de a forța nota pentru că își dorește foarte mult ca Viorica Dăncilă să renunțe la candidatură în favoarea lui.