Președintele grupului ALDE din Senat, Ionuț Sibinescu, a declarat vineri, pentru EVZ, că cererea DNA de urmărire penală a ministrui pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie (ALDE), este o problemă pentru partid.
Întrebat cum vor vota senatorii ALDE cererea de urmărire penală, Sibinescu a răspuns: „Acum citeam. Nici nu am terminat de citit comunicatul DNA. Nu mă întrebați acum cum vor vota senatorii ALDE. Vom vota în funcție de materialele care vor ajunge de la DNA la comisia juridică și a explicațiilor pe care le va da domnul ministru”.
“Afectează imaginea partidului”, a adăugat Sibinescu
Liderul senatorilor ALDE a mai spus că subiectul va fi discutat în prima ședință a conducerii partidului.
DNA acuză un ministru ALDE de participare la trucarea unui concurs, în prima cerere de urmărire penală care vine pe numele unui ministru din actuala coaliție de guvernare PSD-ALDE. Procurorii spun că ministrul a aranjat un concurs de angajare în conducerea ministerului. Viorel Ilie este și senator, astfel că urmărirea penală poate să fie declanșată doar cu acordul acestui for parlamentar.