Problemele PSD nu se termină nici pe departe aici: baronul de Dâmbovița – l-am numit pe Adrian Țuțuianu – a invitat-o public pe primărița Capitalei, Gabriela Firea, să accepte o candidatură la Cotroceni din partea Pro România, iar soția lui Florentin Pandele nu se grăbește să-și clarifice poziția, deși a tot anunțat, încă de anul trecut, că nu ar interesa-o deloc o astfel de aventură politică, deși toate semnele indică altceva. De altfel, Firea tot reiterează că este telefonată și rugată de numeroși social-democrați să intre în lupta pentru Cotroceni.

Negocieri cu Ponta

Pe de altă parte, ALDE și Pro România au anunțat că vor desfășura negocieri în vederea depistării unei candidaturi comune pentru Cotroceni, ceea ce adâncește considerabil problemele PSD, care are nevoie ca de aer de menținerea majorității parlamentare (unica garanție pentru subzistența Cabinetului Dăncilă). Acesta este motivul pentru care, în recentul CEx nuclear, Gabriela Firea i-a reproșat Vioricăi Dăncilă, principala sa rivală pe linie de partid, că a răcit relațiile cu Tăriceanu și ALDE.

Spaima Vioricăi Dăncilă

Cel mai negru scenariu pentru PSD este eventualitatea unei explozii de candidați care să-i revendice electoratul: Călin Popescu-Tăriceanu, Liviu Pleșoianu (care insistă că va candida independent) și, nu în ultimul rând, aspirantul Pro România, întrucât, finalmente, este foarte puțin probabil ca Victor Ponta și Daniel Constantin să-l susțină pe șeful Senatului în bătălia pentru Cotroceni. Potrivit surselor noastre, dacă Gabriela Firea va refuza să intre în joc, întrucât se teme de rezultatele unui astfel de act, Pro România intenționează să joace totul pe mâna unui candidat propriu – Corina Crețu este o alternativă analizată cu atenție.

Într-un astfel de scenariu funest pentru PSD, dar probabil, având în vedere contextul actual, candidatul social-democraților nu are șanse să acceadă în turul al doilea al prezidențiabilelor – de altfel, aceasta este una dintre concluziile sondajelor comandate de partidul celor trei trandafiri.

Avertismentul lui Vosganian

Liderul ALDE Varujan Vosganian i-a avertizat pe „aliații” de la PSD că scoaterea lui Tăriceanu din jocurile pentru Cotroceni s-ar putea solda, curând, cu ruperea coaliției de guvernământ. „Sondajele pe care le avem arată că singurul candidat bine poziționat și cu șanse reale să câștige e Tăriceanu. Dacă PSD ignoră rezultatul sondajelor și încalcă înțelegerile cu ALDE, va trebui să discutăm serios despre viitorul coaliției (…) În PSD văd că se fac multe nominalizări, unele anecdotice, altele bazate pe ambiții personale. PSD are toată libertatea să-și aleagă propriul candidat, mi-aș dori ca această libertate să aibă drept constrângere înțelegerea cu ALDE”, a declarat Vosganian.

Te-ar putea interesa și: