Prinţul are deja doi copii din relaţii anterioare şi împlineşte mâine 50 de ani.
Prinţul Albert de Monaco se va căsători în septembrie cu iubita sa, înotătoarea de origine sud-africană Charlene Wittstock, cu care are o relaţie de doi ani, potrivit publicaţiei franceze „Point de vue“, care citează surse apropiate familiei regale din principatul de pe Riviera Franceză.
„Deşi data nu a fost fixată, două surse au confirmat faptul că se fac pregătiri pentru o nuntă regală, care va avea loc la sfârşitul verii“, scrie revista franceză, care adaugă că monseniorul Barsi, arhiepiscop de Monaco, martor indispensabil la toate marile evenimente din principatul catolic, s-a deplasat de mai multe ori la Palat pentru a desăvârşi educaţia religioasă a fostei înotătoare.
Charlene, în vârstă de 30 de ani, se va afla mâine alături de Prinţul Albert şi de familia regală la palatul regal, unde prinţul va sărbători împlinirea a 50 de ani. Pentru prima dată, prezenţa lui Charlene alături de Albert este una „ceva mai oficială decât până acum“, precizează „Point de vue“.
După petrecere, prinţul Albert şi Charlene vor merge la Castelul Marchais, din Aisne, nordul Franţei. Un semn important, având în vedere că numai cei foarte apropiaţi familiei Grimaldi au dreptul să calce pragul acestui cuib intim. Ca acum 52 de ani Locuitorii principatului speră că ceremonia de mâine va fi semnul unei viitoare nunţi în principat, ultima dată când clopotele catedralei din Monaco au anunţat un eveniment atât de important fiind în urmă cu 52 de ani, când prinţul Rainier, tatăl lui Albert, s-a căsătorit cu actriţa americană Grace Kelly. Prinţul Albert, cunoscut pentru numeroasele sale relaţii cu top-modele, are doi copii din două astfel de legături, însă, potrivit regulilor de succesiune din principat, doar copiii născuţi în cadrul căsătoriei pot moşteni tronul. DE LA MEDALII LA COROANĂ
Idilă afişată la Olimpiadă Născută pe 25 ianuarie 1978, în oraşul Benoni, Charlene Lynette Wittstock este o fostă componentă a echipei olimpice de înot a Africii de Sud şi a intrat în atenţia presei mondene la începutul lui 2006. Pe 10 februarie 2006, ea l-a însoţit pe Albert de Monaco la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă, găzduite de oraşul italian Torino. Ulterior, cei doi au mai fost văzuţi împreună la Grand Prix-ul de Formula 1 al statului Monaco, din acelaşi an, şi la finala Campionatului Mondial de Rugby, din 2007.
„Femeia vieţii mele va trebui să semene cu mama mea“, spunea cândva Albert. Iar eleganta blondă cu ochi albaştri a înţeles repede mesajul şi îşi poartă adesea părul strâns într-un coc, la fel ca şi fosta actriţă de la Hollywood. În fotografiile recente, Charlene Wittstock apare purtând rochii sobre, adesea în compania surorii celei mari a prinţului, Caroline, şi a soţului acesteia.