România va primi de 40 de ori mai puțini bani decât a cerut forurilor europene de solidaritate pentru sprijinirea celor care au fost păbubiți în urma inundațiilor din vara anului trecut.
Nici această suma nu va fi alocată foarte repede. Se estimează că amendarea bugetului UE de către Parlamentul European și Consiliul UE, pentru includerea sumelor mobilizate din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE), va avea loc în cursul lunii septembrie 2019, urmând ca după această etapă procedurală Comisia Europeană să emită o Decizie finală de alocare a fondurilor şi să vireze grantul în contul ACMFSUE.
„Ca urmare a pagubelor provocate de fenomenele meteorologice extreme care au afectat regiunea Nord-Est în vara anului 2018 (16 iunie – prima decadă a lunii august 2018), Guvernul României, prin Autoritatea Coordonatoare şi de Management a FSUE din cadrul Secretariatului General al Guvernului (ACMFSUE) a elaborat şi Guvernul României, prin Autoritatea Coordonatoare şi de Management a FSUE din cadrul Secretariatului General al Guvernului (ACMFSUE) a elaborat şi a transmis Comisiei Europene o aplicaţie pentru mobilizarea Fondului, cu o valoare raportată a pagubelor de circa 327,7 milioane Euro, depăşind astfel pragul stabilit de Regulamentul FSUE pentru accesarea Fondului. Comisia Europeană, în urma analizării datelor şi informaţiilor incluse în aplicaţie, precum şi a clarificărilor suplimentare oferite de ACMFSUE, a decis că sunt îndeplinite condiţiile de eligibilitate şi a propus mobilizarea sumei de 8,192 milioane euro pentru România (regiunea Nord-Est), calculată conform prevederilor Regulamentului FSUE”, se arată într-o informare care va fi prezentată în ședința de Guvern de marți.
Alocarea se va face către următoarele ministere care au prezentat cheltuieli legate de lucrări realizate sau în curs de execuție: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice 4.395.950 de euro, Ministerul Apelor şi Pădurilor: 2.250.000 de euro, Ministerul Transporturilor, 1.421.000, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, 66.825 și Ministerul Afacerilor Interne, 58.225.
Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) este un instrument financiar nerambursabil creat la nivelul Uniunii Europene pentru situaţii de urgenţă.