Michael Jordan (55 de ani) rămâne cel mai influent baschetbalist din istorie și sportivul care a câștigat cei mai mulți bani datorită imaginii.

Fostul superstar de la Chicago Bulls a devenit, în a doua jumătate a anilor ‚ 80 și începutul anilo ‚ 90, primul mare produs de marketing, omul pentru a cărui imagine luptau cele mai mari corporații din SUA. Totuși, cu câțiva ani înainte de-a deveni un superstar, Michael a intrat în vizorul companiei Nike. Meritul pentru descoperirea „minei de aur” nu-i aparține lui Phil Knight, fondatorul producătorului de echipament sportiv, nici vreunuia dintre directorii care se ocupau de strategiile de dezvoltare a afacerii. În 1984, Jordan juca baschet la nivel universitar și se anunța a fi un sportiv promițător. Însă nimeni nu anticipa la acea vreme magnitudinea pe care avea s-o aibă în NBA.

Sonny Vaccaro este cel care a avut inspirația de-a miza totul pe tânărul care sfida gravitația atunci când puncta cu slam. Sonny era un personaj controversat, iar prietenii spuneau despre el că are conexiuni în lumea interlopă. Își petrecea timpul în Las Vegas, acolo unde plasa pariuri pentru gambleri și obținea venituri îndestulătoare. În același timp, el avea și legături cu baschetul la nivel de juniori, pentru că organiza turnee la care participau echipe de colegiu. Asta l-a ajutat pe Vaccaro, un tip extrem de sociabil, să- și dezvolte relații.

Prima dată când l-a văzut jucând pe Jordan a fost sedus. „Omul ăsta parcă zboară. Nu e posibil așa ceva”. Sonny sunase în 1977 la Nike, pentru a propune un nou model de pantof, dar n-a fost luat în seamă. Însă, Rob Strasser, unul dintre directori, impresionat de relațiile lui Vaccaro, i-a propus acestuia să încheie contracte de sponsorizare cu antrenorii universitari. Pentru asta primea un salariu de 500 de dolari. La nivelul conducerii Nike s-a luat în calcul varianta de-a contacta FBI-ul, pentru a-l verifica pe Sonny, personaj provenind dintr-o zonă gri, dar ideea a fost abandonată.

Compania nu avea anvergura de astăzi

Nike reușise datorită lui să-și plaseze produsele în baschetul mic, dar Vaccaro voia mai mult. Momentul întâlnirii cu Jordan, în 1984, a fost decisiv. Compania producătoare de echipament sportiv valora doar 25 de milioane de dolari și avea un buget de publicitate de 2,5 milioane de dolari. „Dați-i toți banii lui Jordan, ca să semneze cu voi”, le-a transmis Sonny Vaccaro celor de la Nike. După tratative care au durat câteva luni, Phil Knight, fondatorul companiei a dat „undă verde”.

„Eu îi vorbeam de milioane de dolari, el mi-a cerut o mașină”

Jumătate din problemă era rezolvată. Intermediarul afacerii avea să ducă muncă de lămurire cu tânăra speranță a baschetului american.

„Michael nu era prea interesat. În momentul ăla, el nici nu auzise de Nike. Și prefera să folosească încălțări Adidas. Adevărul este că, în acele timpuri, cei de la Adidas erau mai buni. Eu îi explicam lui Jordan că vom fabrica pantofi cu numele lui, fapt fără precedent, el nu părea impresionat. Eu îi vorbeam de milioane de dolari, el mi-a cerut o mașină”, își aminteșe Vaccaro cum au decurs negocierile cu baschetbalistul american.

Phil Knight a ajuns multimiliardar

Marketingul sportiv era practic inexistent în anii ‚ 80. Baschetbaliștii profesioniști câștigau în jur de 10.000 de dolari pe an, din publicitate, singurul care sărea acest prag fiind legendarul Kareem Abdul-Jabbar, de la LA Lakers, 100.000. Convins de mama sa, care a avut un rol decisiv, Jordan a semnat cu cei de la Nike, iar milioanele au început să curgă spre ambele părți.

Jordan a fost recrutat de Chicago Bulls, formație căreia avea să-i aducă șase titluri de campioană. Nike a scos pe piață celebrii adidași Air Jordan, iar vânzările au explodat odată cu memorabilele prestații ale bashetbalistului.

 

O înțelegere fără precedent

Contractul a fost fără precedent în sport, pentru că Michael primea 25% din fiecare pereche vândută. Se estimează că sportivul a încasat de-a lungul anilor, aproximativ 300 de milioane de dolari, datorită parteneriatului. De partea cealaltă, Phil Knight, șeful companiei din Oregon, are o avere ce se învârte în jurul sumei de 32 de miliarde de dolari. După succesul colosal înregistrat cu imaginea lui Jordan, pentru Nike a devenit mult mai ușor să dezvolte parteneriate cu mulți dintre marii sportivi ai lumii. Începând din acest an, pe lista a intrat și Simona Halep, lidera WTA.

 

Te-ar putea interesa și: