Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) pune la dispoziţia consumatorilor de asigurări linia telefonică de tipul telverde - Dialog CSA, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.
Prin intermediul acestui serviciu, asiguraţii vor beneficia de asistenţă de specialitate în vederea formulării unei petiţii pentru soluţionarea pe cale amiabilă a oricăror probleme intervenite în relaţia cu societăţile de asigurare.
Astfel, asiguraţii vor fi îndrumaţi asupra modalităţii de formulare a unei petiţii şi a elementelor obligatorii pe care aceasta trebuie să le conţină, astfel încât identificarea cazului prezentat să se realizeze într-o manieră mai facilă, ceea ce va conduce la o soluţionare într-un timp mai redus a dificultăţilor întâmpinate.
Referitor la modalitatea de soluţionare a petiţiilor adresate CSA, petiţionarul va primi un răspuns în scris, în temenul prevăzut de legislaţia în vigoare. Informaţiile privind deschiderea dosarelor de daună, precum şi stadiul de instrumentare a acestora pot fi obţinute de la serviciile similare tip telverde puse la dispoziţie de către societăţile de asigurare.
Dialog CSA permite utilizatorilor să acceseze gratuit numărul unic 0-8008-25627 de la orice post telefonic conectat în reţelele de telefonie fixă sau mobilă. Noul serviciu telefonic funcţionează în zilele lucrătoare, de luni până joi, între orele 9.00 - 16.30, iar vineri între orele 9.00 - 14.00.