Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Ai, hai! Cum a deschis Doru Stănculescu Porțile albastre ale orașului și Cenaclul Flacăra. O poveste de suflet
Ai, hai! Cum a deschis Doru Stănculescu Porțile albastre ale orașului și Cenaclul Flacăra. O poveste de suflet

Ai, hai! Cum a deschis Doru Stănculescu Porțile albastre ale orașului și Cenaclul Flacăra. O poveste de suflet

”Numa or vedea că nu-s!” Despre Doru Stănculescu poți spune orice, dar nu pot crede că nu vom observa că nu mai e printre noi. O melodie a sa a făcut istorie, nu doar în muzica folk sau în muzică în general, ci în viața socială și culturală a țării sale.

Mă refer, normal, la ”Ai, hai!”, cântul acela liniștitor ca o moarte după o viață agitată, blând ca o rugăciune după o zi de calvar, melodios ca un glas de părinte care alungă coșmarul cu un basm de pe fruntea copilului.

Versurile sunt populare, dar amestecarea lor de la o strofă la alta e doar rodul unei minți luminată de geniu, care s-a format într-o perioadă în care muzica eliberatoare a americanilor, rock, hippie sau rock psihedelic, pătrundea și la noi.

Muzicuța pe care Doru Stănculescu o folosea la piesa care i-a adus nemurirea era primită de la unul dintre membrii Blood, Sweat & Tears, Steve Katz, veniți, în 1970, și în România.

Stănculescu era în culisele Sălii Palatului în acea seară memorabilă, când muzica rockerilor americani, care urcaseră și pe scena de la Woodstock, străpungea Cortina de Fier.

Blood, Sweat & Tears transmiteau atunci mesajul dur împotriva războiului din Vietnam și autoritățile comuniste păreau că îi susțin. Apoi, unul dintre concertele lor a fost întrerupt de milițienii lui Nicolae Ceaușescu și durerea spectacolului întâlnirii dintre pulanele milițienilor și coastele tinerilor care vroiau doar să asculte muzica generației lor se pare că i-a inspirat piesa ”Ai, hai!” lui Doru Stănculescu.

În 1973, pe 17 septembrie are loc un alt eveniment, care va introduce piesa în istoria fenomenelor sociale.

La prima ședință a Cenaclului Flacăra au cântat doar doi soliști: Tudor Gheorghe, cu piesa ”Dansează ursul românesc”, pe versuri de Mihai Beniuc, și Doru Stănculescu, cu al său ”Ai, hai!”

Sunetul muzicuței americane ”se întorcea” astfel la un concert de folk, cenaclul fiind inspirat de contactul pe care Adrian Păunescu l-a avut în America, cu folkul American de inspirație stângistă/protestatară, ce-i drept, al lui Bob Dylan, Joan Baez sau Pete Seeger.

Din acel moment, Doru Stănculescu devine o prezență constantă pe scena Cenaclului, până în 1985, când, după evenimentul tragic de la Ploiești, fenomenul este oprit.

Melodia atât de iubită a ajuns și pe marele ecran, în 1974, în filmul ”Porțile albastre ale orașului”, de Mircea Mureșan. Stănculescu folosește versiunea instrumentală, cu trompetă, pentru a ilustra una dintre scenele de luptă.

Ca un element care închide întotdeauna câte un cerc din viața unui mare artist, filmul este o ecranizare a unei povești despre… 23 august 1944.

Marele Doru ”Prezidente” Stănculescu a murit într-o zi de 23 august.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.