Ai Facebook? Trebuie să afli asta! Cum scapi de „spioni”

Ai Facebook? Trebuie să afli asta! Cum scapi de „spioni”

Deși pare un serviciu gratuit, folosirea rețelei de socializare Facebook are costuri pentru fiecare utilizator. În loc de bani, plătești cu datele personale care sunt folosite în scopuri publicitare, pentru a-ți afișa reclame relevante pentru tine. Acest lucru aduce sume considerabile în conturile lui Mark Zuckerberg. Chiar dacă nu o poți face în totalitate, ca utilizator Facebook, fiecare utilizator poate proteja informațiile personale, bifând sau eliminând o serie de opțiuni. Pe de altă parte, există DuckDuckGo, un browser concentrat pe securitatea datelor utilizatorului care dezvăluie cine vă urmărește activitatea în mediul online.

Oficial, Facebook susține că îți monitorizează activitatea ca să te protejeze de acele informații nerelevante și selectează, în numele tău, doar acele reclame și știri care, consideră, îți sunt utile. Au fost, însă, și situații în care datele personale ale unor utilizatori au fost folosite în mod fraudulos pentru a le influența opțiunile de vot, de exemplu. Este de notorietate cazul Cambridge Analytica.

Pentru a evita să fie puși într-o situație neplăcută, proprietarii platformei au decis să solicite permisiunea utilizatorilor ca să le acceseze datele cu caracter personal. Printre acestea se numără locurile în care își dau check-in, grupurile și oamenii cu care intră în contact și interacționează.

Informațiile colectate astfel, intră în baza de date chiar din momentul înscrierii în rețea, când utilizatorul își dă acordul pentru termenii și condițiile de utilizare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Există câteva opțiuni pe care acesta le are la dispoziție, care îi permit să dețină un anumit control asupra datelor personale, dar numai în ceea ce privește reclamele targetate pe care le primește. În realitate, este greu de spus dacă aceste opțiuni sunt menite să-l protejeze pe utilizator ori au drept scop să ofere Facebook un profil cât mai exact al acestuia.

Oricum, utilizatorul are la la dispoziție o secțiune „Preferinţele tale de publicitate”. Aici, la subsecțiunea „Interesele tale” poate vedea lucrurile pe care Facebook le consideră interesante pentru el și în funcție de care îi afișează reclamele.  În condițiile în care consideră că anumite informații sunt irelevante, le poate șterge.

Același lucru îl poate face și în secțiunea „Informațiile tale”, unde apar alte date considerate relevante de rețeaua de socializare: situația amoroasă, locul de muncă, studiile etc. O altă secțiune care permite utilizatorului să obțină un oarecare control asupra a ceea ce îi distribuie Facebook este „Setări pentru reclame”.

Cele mai bune recomandări pentru un utilizator care dorește să-și țină viața privată cât mai departe de ochii indiscreți de pe Facebook, este să nu dea check-in-uri, să nu eticheteze fotografii și să nu rezolve quiz-urile. De asemenea, acesta trebuie să posteze cât mai puține informații pe profilul său și să aibă grijă la ceea ce postează.