Ahmetov: "Lucescu să respecte disciplina impusă de medici"

Rinat Ahmetov, patronul echipei Şahtior Doneţk, a sosit astăzi la Bucureşti pentru a-l vizita la spital pe antrenorul Mircea Lucescu, victima unui accident rutier la începutul anului.

E cea de-a doua vizită pe care miliardarul ucrainean o face la Bucureşti în ultima săptămână.

Ahmetov a venit în România la bordul unei aeronave particulare şi, însoţit de gărzile sale de corp, s-a îndreptat spre Spitalul Universitar din Bucureşti, acolo unde se află internat antrenorul Mircea Lucescu. "Mircea Lucescu ne-a întîmpinat în picioare, cu o dispoziţie foarte bună. A transmis cele mai calde salutări suporterilor şi echipei. Speră ca într-o săptămînă să se alăture echipei.

Am discutat câteva secunde despre starea lui medicală, mi-a spus că se simte foarte bine, în rest am vorbit doar despre fotbal. I-am confirmat lui Mircea că este principala persoană pe care contăm mulţi ani de aici înainte. Am pus o condiţie, să respecte disciplina impusă de medici, iar dacă ei spun că nu sunt de acord să se întoarcă la Doneţk într-o săptămînă, să-i asculte.

Vreau să vină când are permisiunea medicilor. Am discutat şi despre politica de transferuri, deoarece pleacă un jucător care a făcut foarte multe pentru Şahtior.

Mă refer la brazilianul Jadson, cel care a marcat golul victoriei în finala cupei UEFA din 2009, iar Mircea Lucescu şi-a dat acordul ca el să se transfere la Sao Paolo. Îi mulţumim pentru tot ce a făcut", a spus Ahmetov.

Ziele trecute, Ahmetov a mers în cantonamentul echipei Şahtior Doneţk pentru a sta de vorbă cu jucătorii. Ahmetov i-a asigurat pe fotbalişti că tehnicianul e bine şi că va reveni la antrenamentele echipei într-o lună.

Tot Ahmetov a fost cel care a dezvăluit faptul că Mircea Lucescu e cel care face chiar şi acum programul de pregătire al echipei.