În cadrul unei întâlniri ce a avut loc, marți, în Republica Moldova, Igor Grosu, președintele Parlamentului de la Chișinău, a prezentat agenda instituției, unei delegații din Lituania.
Agenda pentru anul 2024, a Parlamentului din Republica Moldova, a fost discutată, astăzi, 30 ianuarie, de către președintele instituției, Igor Grosu, cu membrii delegației Grupului pentru relații interparlamentare a Seimas-ului Republicii Lituania. Grup ce este condus de Kazys Starkevicius. În cadrul întrevederii, șeful legislativului a menționat că, experiența lituaniană este importantă pentru țara noastră, mai ales în contextul în care suntem la etapa de armonizare a legislației naționale.
Discuții în Republica Moldova, între Igor Grosu, președintele Parlamentului, și o delegație din Lituania
De asemenea, președintele Parlamentului, Igor Grosu, le-a adresat un mesaj de mulțumire membrilor delegației pentru susținerea în parcursul european al Republicii Moldova și pentru ajutorul oferit, privind expertiza în domenii precum agricultura sau energie regenerabilă. „M-am bucurat să aflu că pe parcursul acestei vizite urmează să se întâlnească cu fermierii de la Cahul și Soroca. Așa cum au spus și partenerii lituanieni, din propria experiență, Uniunea Europeană înseamnă investiții în agricultură, infrastructură, educație, medicină și securitatea țării”, a conchis Igor Grosu.
Delegația lituaniană se află în țara noastră în perioada 30 ianuarie – 1 februarie. La Parlament, deputații lituanieni au stabilite întrevederi cu președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, și președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, Alexandr Trubca. De asemenea, membrii delegației au discutat cu președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Lituania, Ion Babici, conform siteului oficial al instituției, parlament.md.
Ce va cere ministrul de Externe, Rusiei
Altfel, Basarabia, prin vocea ministrului de Externe, Mihai Popșoi, va cere reprezentanților de la Kremlin să-și retragă trupele de lângă Nistru.
Mihai Popșoi, proaspăt numit în funcția de ministru de Externe, în Republica Moldova, a anunțat că va face demersuri la Kremlin. Demnitarul va cere Rusiei să-și retragă prezența militară din stânga Nistrului, în conformitate cu angajamentul asumat în timpul Summit-ului OSCE de la Istanbul din anul 1999.
Ministrul a afirmat că retragerea forțelor militare ruse și a echipamentelor masate în regiunea transnistreană rămâne o prioritate pentru diplomația Republicii Moldova.