AFLĂ câte companii au dispărut în 2010

Numărul întreprinderilor care activau, la sfârşitul anului 2010, în industria românească era de 53.448, în scădere cu 9,5% faţă de anul anterior, iar din acest total peste 39% activau pe segmentul de servicii, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit sursei citate, cel mai mare număr mediu de salariaţi s-a înregistrat în Industrie, numărul mediu al acestora scăzând cu 6% faţă de anul 2009.

Întreprinderile din industrie au deţinut cea mai mare pondere în ceea ce priveşte numărul mediu de salariaţi (36,1%), urmate de cele din servicii (30,7%). Mărimea medie a unei întreprinderi din industrie a fost de circa 25 de salariaţi, în timp ce în comerţ a fost de circa cinci angajaţi.

Află mai multe pe Capital.ro.